Românii nu vor scăpa de efectele deciziei Statelor Unite privind retragerea din acordul cu Iranul. Iranul produce 4% din țițeiul extras la nivel mondial, iar Iranul este al treilea producător din cadrul OPEC, după Arabia Saudită și Irak.
Retragerea SUA a făcut ca prețul pentrolului să explodeze. Acesta a ajuns la 77,89 de dolari pe baril și este estimat să ajung la 90-100 de dolari pe baril, potrivit analiștilor. Acest lucru înseamnă că este de aşteptat ca benzina şi motorina să se scumpească în continuare, în contextul în care preţul acestora se află la maximul ultimilor 3 ani, potrivit unei analize libertatea.ro.
Carburanţii se vând acum în România cu 5,5 lei pe litru, în timp ce unele sortimente de top au trecut chiar și de 6,4 lei.
Benzina şi motorina s-au scumpit în România după reintroducerea de către Guvern a accizei de 7 eurocenți, ceea ce a dus la scumpirea acestora cu 45 de bani. Alte runde de scumpiri au avut loc ca urmare a unor uragane în toamna anului trecut, ceea ce a dus la perturbarea producției și la creșterea prețului petrolului.
Vezi și Legea a fost publicată în Monitorul Oficial! Din 15 mai, primăriile vor ajuta cetățenii cu acest document
Dragoş Pătraru, noi dezvăluiri incendiare: Ce post i s-ar fi propus pentru a renunţa la emisiunea de la TVR
Răsturnare de situație în cazul averii Stelei Popescu: Cine va mai beneficia de bunurile sale
Vești proaste pentru români: Cum vor fi afectați de retragerea SUA din acordul cu Iranul
Trending

06 noiSocial
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

06 noiSocial
Moșii de Toamnă, tradiții și superstiții. Ce e bine să dai de pomană pe 7 noiembrie 2026

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiSocial
Moș Nicolae aduce zăpadă în ghete? Ce arată estimările ANM pentru începutul lui decembrie 2026

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

06 noiEconomie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

11:00Economie
Chinezii deschid o nouă fabrică lângă București. Au dat startul angajărilor, ce posturi sunt disponibile

06 noiEconomie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu

06 noiEconomie
Efectul devastator al alegerilor din SUA asupra burselor. Investitorii din Big Tech, cei mai afectați
Articole Similare

24 minute în urmăSocial
Sfinții Mihail și Gavriil, tradiții și superstiții. Cui îi spunem "La mulți ani", lista este neașteptat de lungă

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

06 noiSocial
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

06 noiSocial



