Președintele Pro România, Victor Ponta, a spus duminică că pregătește noi racolări din PSD.
Partidul și-a fixat ca obiectiv pe termen scurt atragerea de 4 noi parlamentari.
Ponta a menționat că are și o listă neagră.
„Avem o listă, ca în Game of Thrones, cu cei pe care nu îi vom primi, avem o înţelegere între noi, nu îi vom accepta pe unii”, a zis el.
Ponta a mai spus că speră să ajungă la 28 de parlamentari şi să devină al treilea grup în Legislativ, ca mărime, notează știripesurse.ro
Citește și:
Legături suspecte! USR-PLUS, de la afaceri cu statul la bani pentru SRI
Unde a lucrat Ion Bârgău, fostul coleg al lui Traian Băsescu, turnat la Securitate – Cum i-a fost afectată cariera
Victor Ponta face precizări importante! Liderul Pro România anunță noi racolări din PSD
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

7 minute în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



