grupul tronos colind

sursa foto:  basilica.ro

VIDEO Colindul anului 2020: Omul cel cu suflet bun

Cel mai emoționant colind în interpretarea de excepție a părintelui arhidiacon Mihail Bucă, protopsalt al Catedralei Patriarhale, alături de Grupul Psaltic ”Tronos” al Patriarhiei Române, a fost lansat cu o săptămână înainte de Nașterea Domnului.

 

”Omul cel cu suflet bun” este colindul anului 2020, un an plin de durere și tristețe, în care peste 570.000 de compatrioți au trecut prin virusul SARS-COV-2, iar 14.000 dintre ei au fost răpuși de cea mai temută pandemie a epocii moderne.

Dacă în anii precedenți Grupul Psaltic ”Tronos” condus de arhidiaconul Mihail Bucă susținea un concert de colinde de amploare în sala de la Palatul Patriarhiei sau chiar la Ateneul Român, din cauza restricțiilor impuse de autorități, cei mai buni psalți ai Bisericii Ortodoxe Române și-au susținut reprezentația de excepție într-un mediu neconvențional, dar atât de drag, pe ”scena” din fața Catedralei Patriarhale și a Palatului Patriarhal. Concertul tradițional de colinde „Răsăritul cel de Sus” marchează ziua onomastică a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Alături de interpretarea psalților trebuie remarcate și versurile care se potrivesc perfect acestor vremuri. Să luăm aminte și să fim, fiecare dintre noi, ”Omul cel cu suflet bun”!

Vă prezentăm colindul anului 2020 compus de preotul Cristian Alexandru, membru al grupului psaltic Tronos, care, de-a lungul timpului, a creat și cântece patriotice.

Omul cel cu suflet bun,

Când e seara de Ajun,

Se închină bucuros

Pruncului Iisus Hristos.

 

Asta-i seara de Crăciun,

Omule cu suflet bun,

Anu’ să-ți fie mai bun,

Ca în seara de Crăciun.

 

Omul cu suflet curat

N-are somn, nu-i împăcat,

De nu-i dă din pâinea lui

În mâna săracului.

 

Asta-i seara de Crăciun,

Omule cu suflet bun,

Anu’ să-ți fie mai bun,

Ca în seara de Crăciun.

 

Omul bun când dă de greu

Îi ajută Dumnezeu.

Și de e și el sărac,

Dumnezeu îi bagă-n sac!

 

Asta-i seara de Crăciun,

Omule cu suflet bun,

Anu’ să-ți fie mai bun,

Ca în seara de Crăciun.

versuri și melos: preot Cristian Alexandru

Cu o activitate de peste 23 de ani, Grupul Psaltic ”Tronos” al Catedralei Patriarhale este cel mai apreciat cor de muzică psaltică din România, și nu numai, fiind implicat în dezvoltarea și promovarea muzicii bizantine pe teritoriul țării noastre, conform stiripesurse.ro.

”Tronos” a fost înfiinţat în anul 1997 la iniţiativa părintelui arhidiacon Mihail Bucă, protopsaltul Catedralei Patriarhale din Bucureşti.

Numele a fost dat grupului de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în anul 2007.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare