viktor orban

sursa foto:  Profimedia Images

Marioneta lui Vladimir Putin, Viktor Orban, a răbufnit: ‘Nu vor putea încolți Ungaria. Excluderea universităților ungare din Erasmus reprezintă răzbunarea Bruxellesului’

Excluderea a circa 20 de universităţi ungare din programul european de burse Erasmus+ este o răzbunare a Bruxellesului care vrea un alt guvern la Budapesta, a declarat vineri premierul ultranaţionalist Viktor Orban, în intervenţia sa săptămânală de la radioul public Kossuth, transmite EFE.

„Cine are copii se întreabă: ce fel de oameni sunt aceştia, care se răzbună pe copii, care se răzbună pe tineri?”, s-a întrebat retoric Orban.

Comisia Europeană a anunţat în decembrie că va suspenda acordarea a 22 miliarde de euro din fonduri de coeziune pentru Ungaria până când Budapesta va îndeplini toate condiţiile legate de independenţa justiţiei, libertăţi academice, drepturi LGBT şi sistemul de azil. Comisia a afirmat că Ungaria nu şi-a modificat practica de a numi politicieni apropiaţi guvernului în consiliile a 21 de instituţii de învăţământ superior. Totodată, executivul european a apreciat că nu are garanţii că fondurile europene vor fi utilizate în mod transparent.

În opinia lui Orban, Bruxellesul insistă asupra creării unei Europe multicolore, cu imigranţi, abordare faţă de care guvernul de la Budapesta „se apără”. În plus, spune Orban, Ungaria respinge ideea ca organizaţiile neguvernamentale şi alte grupuri să stabilească ele însele „cum să creştem copiii”.

„Nu vor putea încolţi Ungaria”, a insistat Orban, care a adăugat că ţara sa va supravieţui şi fără fondurile europene.

În plus, Orban a anunţat că guvernul ungar va acoperi cheltuielile studenţilor care vor dori să înveţe în străinătate.

Separat, Orban a apreciat că Uniunea Europeană ar trebui să pună capăt sancţiunilor împotriva Rusiei pentru a frâna inflaţia, dar pentru aceasta este nevoie de o persoană „cu biceps puternic”.

„A venit momentul în care ar trebui să vină cineva care este suficient de curajos şi care are biceps puternic şi este lat în spate ca să spună că am făcut lucrurile prost”, a afirmat Orban. În opinia premierului ungar, considerat cel mai apropiat aliat al Moscovei din interiorul Uniunii Europene, fără sancţiunile împotriva Rusiei ca represalii pentru invazia din Ucraina, inflaţia s-ar înjumătăţi. El a adăugat totuşi că, deocamdată, nu vede să existe acea persoană „cu biceps puternic”.

Forţa Ungariei nu este suficientă pentru a schimba atitudinea UE, a deplâns el, apreciind că, „pentru a face acest lucru, trebuie să fii german sau francez”, informează agerpres.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare