sursa foto:  national.ro

Vin vremuri deosebit de grele! Profesorul de economie Mircea Coșea: Incontestabil, criza alimentară va lovi România

Într-un interviu pe care l-a acordat Bugetul.ro, profesorul de economie Mircea Coșea a declarat că România va fi lovită și ea de criza alimentară.

Vezi și Interviu EXCLUSIV. Profesorul de economie Mircea Coșea, soluție pentru Guvern: Renunțarea temporară și parțială la operațiunea pe care o face de a îmbogăți bugetul prin TVA și accize mari la carburant

Eugen Dinu: Va lovi această criză alimentară și România, în ciuda potențialului pe care țara noastră îl are? Mă uit, de exemplu, la prețul uleiului și văd că a crescut enorm.

Mircea Coșea: Tocmai vă spuneam că România nu are potențial, pentru că, dacă ea produce floarea-soarelui în cantitate enormă și suntem pe primul loc în Europa, nu înseamnă că noi mâncăm semințe de floarea-soarelui. Noi trebuie să prelucrăm. Or, nu prelucrăm. Potențialul României, deocamdată, nu este la nivelul cerințelor și nici la nivelul capacității pe care o are. Din acest punct de vedere, criza alimentară trebuie să o tratăm cu atenție și ea, incontestabil, va lovi România, pentru că noi importăm din alimentele zilnice ale populației până la 70%.

Or, acest import atât de mare se face la prețurile globale care sunt din ce în ce mai mari, ca urmare a inflației și a efectelor războiului din Ucraina. Deci, importul pe care noi îl facem, de alimente, este și un import de inflație. Atâta timp cât noi nu vom putea să reducem importul, ca urmare a unei producții interne de care tocmai vorbeam, suntem și vom fi afectați de criza alimentară.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare