Virgil Popescu: ‘Nu mă interesează o soluție care să rezolve problema pe 3 luni la CEH. Ce mă interesează este să găsim o soluție pentru oameni și pentru Sistemul Energetic Național’

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat marţi că la Complexul Energetic Hunedoara nu este interesat de o soluţie care să rezolve probleme pentru trei luni, ci doreşte o soluţie pentru oameni şi Sectorul Energetic Naţional.

„Nu mă interesează o soluţie care să rezolve problema trei luni şi apoi să revenim în acelaşi loc. Ce mă interesează este să găsim o soluţie pentru oameni şi pentru Sistemul Energetic Naţional. Pentru oameni vom gândi, alături de sindicate, un pachet de protecţie socială. Pentru securitatea energetică trebuie să modernizăm capacităţile şi vestea bună este că avem fonduri europene pentru asta, în cadrul ‘Just Transition Fund'”, a declarat marţi ministrul Energiei.

Conform unui comunicat al ministerului, Virgil Popescu, împreună cu secretarii de stat Dan Drăgan şi Niculae Havrileţ, a avut o întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor, cu prefectul Judeţului Hunedoara, Călin Marian, cu administratorul judiciar şi administratorul special al CEH, precum şi cu reprezentanţii angajaţilor CEH, pentru a discuta modalitatea prin care Centrala de la Mintia poate fi transferată la CJ Hunedoara şi despre soluţiile ce trebuie aplicate pe termen mediu şi lung pentru îmbunătăţirea activităţii energetice din Valea Jiului.

Ministrul Energiei a susţinut că soluţia divizării CEH în două companii, una care să treacă sub autoritatea Consiliului Judeţean şi alta care să rămână în coordonarea ministerului, rămâne cea mai sustenabilă opţiune.

Luni seara, Virgil Popescu declarase că procesul de reorganizare a Complexului Energetic Hunedoara este în lucru de anul trecut şi ar putea fi finalizat într-o lună, o lună şi jumătate.

„Lucrăm deja de anul trecut la procedura de reorganizare a Complexului Energetic Hunedoara, folosind Ordonanţa 60. Numai că a durat foarte mult şi încă mai durează. Sper să o finalizăm într-o lună, o lună şi jumătate. Este vorba de separarea Termocentralei de la Paroşeni, împreună cu cele patru mine, într-o societate prin dare în plată către ANAF şi preluarea datoriilor, ştergerea datoriilor şi revenirea în circuitul economic prin Ministerul Energiei, şi Termocentrala de la Mintia către administraţia locală, Consiliul Judeţean sau Primărie.

Mâine (marţi n.r) am o întâlnire cu cei de la Mintia, cu preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, cu prefectul, cu sindicatele de la Mintia, pentru a discuta o posibilă preluare a Termocentralei de la Mintia în aşa fel încât să reuşim din această societate plină de datorii, Complexul Energetic Hunedoara, care practic a fost falimentat cu bună ştiinţă de cei de la PSD, să reuşim să facem două societăţi, care să fie viabile, una la administraţia locală şi alta la Ministerul Energiei”, a explicat ministrul, la Digi 24, informează agerpres.ro

Citește și:

Dat jos de mineri în anii ’90, Petre Roman acuză că ‘o mafie politică’ a decis că trebuie să plece! Sfatul pentru Florin Cîțu

Veste bună de la Guvern pentru toți cei care contribuie la Pilonul II de pensii private obligatorii

Nici urmașii răzeșilor lui Ștefan cel Mare nu spun pas la nepotisme! Fiică de secretar de stat USR-PLUS, angajată la cabinetul unui parlamentar al Alianței

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare