vlad voiculescu

sursa foto:  news.ro

Vlad Voiculescu trage semnalul de alarmă: ‘Nu știm cât va dura până când până când vom avea libertatea pe care o aveam acum un an și jumătate’

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, atrage atenția că deocamdată nu se poate estima cât va dura revenirea la ”libertatea” din urmă cu un an şi foarte probabil că va trebui să trăim într-un fel sau altul cu o formă sau alta a virusului.

”Nu ştim cat va dura până când până când vom avea libertatea pe care o aveam acum un an şi jumătate. Foarte probabil că va trebui să trăim, într-un fel sau altul, cu o formă sau alta a virusului şi, atunci, trebuie să găsim şi noi ca ţară, dar şi întreaga umanitate, trebuie să găsim moduri de a convieţui cu acest virus”, a declarat Vlad Voiculescu.

Potrivit ministrului, sistemul de sănătate şi întreaga societate vor trebui să vină cu răspunsuri legate de gestionarea crizei, având în vedere că efectele acesteia se resimt în toate domeniile. Mai mult, de modul în care românii vor şti să colaboreze în gestionarea crizei, va depinde şi competitivitatea ţării la nivel internaţional, a susţinut ministrul Voiculescu.

”Vedem că în perioada următoare avem nevoie să fim împreună şi avem nevoie să definim modul în care noi o să fim competitivi la nivel internaţional. De modul în care scăpăm sau gestionăm acest virus, o să depindă capacitatea noastră de a ne plasa în această lume mare, capacitatea noastră, a oraşelor din România şi a ţării noastre. Dacă o să rămânem cu o ghiulea atârnată de picior, fără să putem să gestionăm criza, cu un sistem medical slăbit, asta o să impacteze tot viitorul acestei acestei naţiuni”, a declarat ministrul Sănătăţii, conform news.ro.

Acesta a mai subliniat că, în privinţa infrastructurii de sănătate, sistemul public, respectiv statul, va trebui să înveţe să facă proiecte. Ministrul a amintit, ca exemplu în acest sens, implementarea tardivă a proiectului spitalelor regionale, care beneficiază de finanţare europeană.

De asemenea, potrivit ministrului, un alt domeniu în care sistemul de sănătate are nevoie de o strategie clară este cel al resurselor umane.

Citește și:

Claudiu Târziu îl pune la zid pe Vlad Voiculescu: ‘Nu știu cine se uită în gura lui. Ar trebui mâine să își dea demisia’

Sorin Cîmpeanu îi dă replica lui Vlad Voiculescu: ‘Dacă Ministerul Sănătății spune să se renunțe la testare, noi nu insistăm’

Alexandru Rafila, surprins neplăcut de Vlad Voiculescu: ‘Dânsul are un program personal’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare