Vodafone România dă lovitura! Gigantul face o mutare în premieră pe piața locală. Prin aceasta, operatoul și-a consolidat poziţia de lider în furnizarea soluţiilor IoT pe piaţa din România, iar clienții săi vor avea de câștigat.
Potrivit operatorului, Vodafone România a ajuns la o înțelegere pentru achiziţia Evotracking, o companie românească din domeniul Internet of Things (IoT), care deţine marca EVOGPS.
„Aceasta este prima achiziţie integrală pe care Vodafone România o face pe piaţa locală şi reflectă calitatea business-ului Evotracking. Tranzacţia ne consolidează poziţia de lider în furnizarea soluţiilor IoT pe piaţa din România şi ne va permite să le oferim clienţilor o gamă mai variată de tehnologii şi de servicii", a afirmat Murielle Lorilloux, CEO-ul Vodafone România.
Compania Evotracking a fost înființată în anul 2009 și este specializată în implementarea de soluţii telematice avansate, fiind unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa locală a serviciilor destinate administrării flotelor auto. Portofoliul companiei cuprinde peste 40 de produse de management al flotelor, care permit urmărirea şi monitorizarea în timp real a autovehiculelor, controlul consumului de combustibil, analiza comportamentului şoferului, precum şi alte soluţii telematice adaptate pentru companii din orice industrie, indiferent de dimensiunea acestora, informează economica.net.
În altă ordine de idei, Vodafone este lider global în domeniul Internet of Things, cu peste 63,9 milioane de SIM-uri de servicii IoT. Mai mult, acoperirea 4G în roaming pentru serviciile IoT este cea mai extinsă din lume. Ea include 109 ţări.
Vezi și Revoluție în sistemul bancar: Ce importantă bancă va lansa sistemul de deschidere de conturi prin recunoaștere facială
Vodafone SPARGE gheața! Mutare în PREMIERĂ pe piața locală - Ce BENEFICII vor avea clienții săi
Trending

15 febActual
Blonda discretă din spatele Catena. Este a doua cea mai bogată femeie din România, dar puțini știu că nu a vrut să fie farmacistă

15 febActual
ÎPS Teodosie se dezice de George Simion. Arhiepiscopul Tomisului este tot mai departe de doctrina partidului AUR și se delimitează de acesta

15 febEconomie
Revoluție fiscală la impozitul pe locuință. Ilie Bolojan explică noul sistem de calcul la „valoarea de piață”

15 febActual
Salariul pe care îl încasează o casieriță STB a fost făcut public. Sporul de vechime le poate mări leafa cu 32%

15 febActual
A cedat Nicușor Dan în fața lui Donald Trump. Președintele României a decis să dea curs invitației liderului de la Casa Albă

09:20Actual
Un nou cutremur s-a produs în România. Ce magnitudine a avut seismul și unde a fost resimțit

15 febExterne
Țara în care fug bogații planetei. Ultimul bastion al oamenilor cu averi uriașe nu se mai află în Europa

08:20Actual
Tremură Berăria H după anunțul 'leului' Dragoș Petrescu. Achiziție importantă pentru proprietarul City Grill

15 febSport
Gigi Becali, filmat când le dădea sute de lei nevoiașilor. Cozile la porțile latifundiarului i-au adus unei femei 7.000 de lei

15 febEconomie
Ministerul Finanțelor schimbă foaia la Fidelis: De ce statul vrea să ne împrumute banii pe termen lung și ce câștigă românii
Articole Similare

10:47Economie
Un afacerist român, președinte al organizației Romanian Business Leaders, spune că intrarea țării în recesiune tehnică nu reprezintă „o mare știre”

10:24Economie
Război financiar de 86 de milioane de euro în apărare: Statul român cere noi despăgubiri turcilor de la Otokar, chiar după ce aceștia au investit în România

15 febEconomie
Ministerul Finanțelor schimbă foaia la Fidelis: De ce statul vrea să ne împrumute banii pe termen lung și ce câștigă românii

15 febEconomie
Revoluție fiscală la impozitul pe locuință. Ilie Bolojan explică noul sistem de calcul la „valoarea de piață”

15 febEconomie



