Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut un nou apel către Occident, pentru a i se da mai multe livrări de arme, în special asupra sistemelor de apărare antirachetă, pentru a putea face față armatei ruse, scrie agerpres.ro
Potrivit lui Zelenski, a se reuşi apărarea naţiunii ucrainene împotriva atacurilor de rachetă ruse înainte de sfârşitul acestui an constituie un obiectiv esenţial al conducerii Ucrainei. "Însă realizarea acestui obiectiv depinde nu doar de noi, ci şi de înţelegerea nevoilor noastre fundamentale de către partenerii noştri", a spus Zelenski, în noua sa intervenţie video realizată în timpul nopţii.
Chiar dacă nu s-a mai auzit de ceva vreme sunetul sirenelor în capitala Kiev şi în multe alte oraşe ale Ucrainei, ucrainenii "nu trebuie să caute logică în acţiunile teroriştilor, pentru că armata rusă nu face pauze", a atenţionat Zelenski. Forţele militare ruse au o singură sarcină: "să ia viaţa oamenilor, să intimideze poporul. Astfel, chiar şi câteva zile fără alarmă antiaeriană par deja parte din teroare", a subliniat preşedintele Ucrainei.
Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei, scrie agerpres.ro
Volodimir Zelenski cere mai multe arme Occidentului pentru a putea face față armatei ruse
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

01 noiExterne
Avertisment pentru românii care tranzitează Spania. Un șofer a relatat o posibilă tentativă de furt pe autostradă

01 noiExterne
Orașul din Germania unde aproape 70% dintre români primesc ajutoare sociale. Un politician român descrie banii drept „o comoară”

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 12:30Externe
Gestul istoric făcut de Papa Leon. Niciun alt suveran pontif nu a mai procedat astfel

31-10-2026 12:00Externe



