„Cel puţin clienţii casnici şi întreprinderile mici au dreptul să schimbe furnizorul de energie electrică sau participantul la piaţă implicat în agregare, fără nicio taxă de schimbare”, se arată în proiectul de lege, care stipulează însă că furnizorii pot percepe clienţilor finali comisioane pentru încetarea contractelor de furnizare a energiei electrice în anumite condiţii.
„(6) Prin derogare de la prevederile alin. (5), furnizorii de energie electrică sau participanţii la piaţă implicaţi în agregare pot percepe clienţilor finali, comisoane pentru încetarea contractelor de furnizare a energiei electrice încheiate pe o durată determinată şi cu preţuri fixe, în cazul rezilierii lor anticipate de către clientul final.
(7) Comisioanele de încetare prevăzute la alin. (6) trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a) să fie comunicate în mod clar clientului înainte de încheierea contractului;
b) să fie prevăzute în contractul de furnizare pe care clientul l-a semnat;
c) să fie proporţionale şi să nu depăşească suma pierderilor economice directe cauzate de client furnizorului sau participantului la piaţă implicat în agregare prin rezilierea contractului, inclusiv costurile oricărei investiţii sau pachete de servicii deja furnizate clientului în temeiul contractului respectiv. Sarcina probei privind pierderile economice directe revine furnizorului sau participantului la piaţă implicat în agregare”, conform Adevărul.ro.