Amendă uriașă de până la 20.000 de lei pentru cei care locuiesc la curte.
Potrivit legii, arderea frunzelor, resturilor de la toaletarea copacilor, resturilor vegetale, gunoiului de grajd și a deșeurilor compostabile este interzisă prin Legea Compostului, ce a intrat în vigoare la data de 20 februarie 2021. Conform acestei legi, arderea acestor deșeuri este interzisă, devenind contravenție.
Mai mult, dacă nu vei respecta această lege, riști amenzi cuprinse între 400 și 800 de lei. Amenzile mai ”blânde” se aplică în cazul persoanelor fizice, însă atunci când vorbim de persoanele juridice, lucrurile se complică. Amenda pentru persoane juridice în acest caz este cuprinsă între 10.000 și 20.000 de lei. Amenzile sunt aplicate de către comisarii Gărzii de Mediu.
Potrivit legii, ”este obligatorie colectarea separată a deșeurilor biodegradabile destinate compostării/digestiei anaerobe. Persoanele fizice și juridice care generează deșeuri biodegradabile au obligația să depună aceste deșeuri în spațiile indicate sau să le predea operatorilor autorizați pentru colectarea lor”.
Resturile vegetale trebuie colectate ca orice alte deșeuri și predate operatorilor autorizați.
Amenzi de până la 20.000 de lei- Mii de români fac aceste greșeli
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 15:30Economie
Black Friday la Carrefour. Reduceri de până la 50% și o mulțime de produse la 1+1

31-10-2026 15:00Economie
Guvernul Niculescu crește salariile pentru 10 companii locale de utilități publice. Se vor face și angajări la firmele vizate

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



