firea

sursa foto:  facebook

București va deveni oraș sigur! Ce își dorește Gabriela Firea să facă

Primăria Capitalei își dorește ca pe data de 23 august, consilierii municipali să aprobe programul ,, București, oraș sigur”, ce are drept scop paza obiectivelor Administrației Străzilor.

„În contextul actual există constatate fapte săvârşite cu intenţie, de sustragere, de distrugere, degradare a mobilierului urban, de creare de obstacole în buna desfăşurare a circulaţiei rutiere şi pietonale”, se arată într-un document al municipalităţii.

De asemenea, aceştia precizează că „distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a mobilierului urban prezintă un grad de pericol social, iar, pe cale de consecinţă, impune includerea acestora într-un program multinanual de pază şi securitate”.

Prin acest program se dorește ca toate obiectele aflate în proprietatea Primăriei Capitalei, să fie în siguranță,diminuându-se pierderile patrimoniale. De asemenea, se mai dorește siguranță în traficul rutier și pietonal.

„Implementarea acestui program va reduce la un nivel minim starea de infracţionalitate asupra bunurilor Administraţiei Străzilor, reducând în acest mod costurile cu înlocuirea şi repararea acestora, reuşind astfel să fie menţinută o stare de continuă siguranţă a traficului rutier şi pietonal”, spun aceștia.

 

Vezi și Inedit! Ce români se pot pensiona mai devreme-Iată lista profesiilor care sa încadrează în condițiile speciale

Toți abonații Orange trebuie să știe asta! Ce se schimbă de la 1 octombrie

Incredibil! Iată ce se întâmplă cu pensia de invaliditate

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare