ANAF i-a venit de hac. Un fost PNL-ist a fost condamnat la închisoare cu executare.
Este vorba despre fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani, Florin Ţurcanu.
Acesta a fost condamnat, miercuri, la patru ani şi trei luni de închisoare cu executare, într-un dosar în care a fost acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani, potrivit portalului instanţelor de judecată.
Tribunalul Botoşani a dispus condamnarea la trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi trei ani de închisoare cu pentru spălare de bani, însă, pentru că mai avea o condamnare într-un dosar în care era acuzat de fals şi uz de fals, judecătorii au dispus anularea suspendării pedepsei anterioare şi l-au condamnat la pedeapsa de cea mai grea, de trei ani de închisoare la care au adăugat un spor de un an şi trei luni.
"Constată că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente, conform art.38 alin.1 din Codul penal, cu infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals pentru care inculpatul Ţurcanu Florin a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării prin sentinţa penală nr. 694/13.03.2014 a Judecătoriei Botoşani, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr.752/11.12.2014 a Curţii de Apel Suceava.
În baza art.85 alin.1 din Codul penal din 1969 cu referire la art.15 alin.2 din Legea 187/2012 anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa penala nr. 694/13.03.2014 a Judecătoriei Botoşani, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr.752/11.12.2014 a Curţii de Apel Suceava.
Descontopeşte pedeapsă rezultantă de 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr.694/13.03.2014 a Judecătoriei Botoşani (modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 752/11.12.2014 a Curţii de Apel Suceava) în pedepsele componente şi anume: - 6 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art.289 alin.1 cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal din 1969, art.5 din Codul penal; - 3 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de uz de fals prevăzută de art.291 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul Cod penal, art.5 din Codul penal în vigoare.
În temeiul art.40 alin.1 din Codul penal raportat la art.38 alin.1, art.39 alin.1 lit.b din Codul penal, cu referire la art.10 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, contopeşte cele două pedepse a câte 3 ani închisoare aplicate inculpatului prin prezenta sentinţă cu pedepsele de 6 luni închisoare şi 3 luni închisoare stabilite prin sentinţa penală nr.694/13.03.2014 a Judecătoriei Botoşani (modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr.752/11.12.2014 a Curţii de Apel Suceava) şi dispune ca inculpatul Ţurcanu Florin să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare, la care se va adăuga un spor de 1 an şi 3 luni (reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse), pedeapsa de executat fiind de 4 (patru) ani şi 3 (trei) luni închisoare", se arată în sentinţă.
Tribunalul a decis, de asemenea, confiscarea specială a sumei de 260.306,16 lei de la Florin Ţurcanu.
În acelaşi dosar, socrul acestuia, Aristomel Anuşca, care a fost judecat pentru pentru infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, a fost achitat. Totodată, instanţa din Botoşani a decis să menţină sechestrul asigurator asupra unei casei aparţinând lui Aristomel Anuşca.
Sentinţa nu este definitivă.
În 2016, procurorii Serviciul Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Ţurcanu pentru fapte de corupţie. Potrivit procurorilor, în perioada 2013-2014, Florin Ţurcanu a ascuns şi a disimulat adevărata natură a provenienţei, a dispoziţiei sau a proprietăţii asupra imobilului din strada Aleea Pajiştei, nr. 13, municipiul Botoşani, imobil care a fost construit şi finanţat gratuit cu suma de 272.906,16 lei de către SC Cornells Floor SRL şi Bîrsan Vasile Marcel cunoscând că bunurile provin din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Florin Ţurcanu a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani în perioada 2012-2015. El a mai avut şi un mandat de deputat. De asemenea, Ţurcanu a fost preşedinte al filialei Teritoriale Botoşani a Partidului Naţional Liberal, iar acum este liderul organizaţiei judeţene a ALDE.
Vezi și:A apărut lista remanierii! Cine sunt miniștrii care ar putea fi executați? Out din Guvernul Orban?
Semnalul de alarmă a fost tras! Ce se întâmplă cu polițele RCA
EXCLUSIV Probele care au ajuns pe masa DGA! Informații despre greul cercetat la ordinul lui Marcel Vela, după plângerea lu Dumitru Coarnă
A fost condamnat la închisoare cu executare- PNL-istul căruia i-a venit de hac ANAF
Trending

18 sepHoroscop
Horoscop de weekend. Previziuni pentru 19-20 septembrie, ce zodii vor încasa bani când se așteaptă mai puțin

18 sepActual
Cât de sănătoase sunt alimentele care se prezintă a fi proteice și fără zahăr. Se găsesc în Lidl, Carrefour, Kaufland și alte supermarketuri

18 sepEconomie
Încep angajările la Hidroelectrica și alte mari companii de stat. Posturile care vor fi deblocate, după ultimele decizii

18 sepSocial
Pensia minimă garantată 2026: cât este, cine primește și ce condiții trebuie îndeplinite

07:30Social
Cât încasează o asistentă medicală acum, în 2026. Diferențele dintre lefurile de la stat și cele din mediul privat

18 sepPolitica
Siegfried Mureșan are șanse să fie premier? Răspunsurile date de politicieni până în prezent

18 sepSocial
Cum se vând hainele purtate pe Vinted. Poți să pui la vânzare inclusiv electrocasnice sau alte obiecte de care nu mai ai nevoie

07:00Entertainment
Cine deține PRO TV acum. Mulți au rămas cu impresia că trustul media încă este al lui Adrian Sârbu

18 sepEntertainment
Evenimente de weekend în București. Unde poți merge cu familia pe 18, 19 sau 20 septembrie 2026, în Capitală

06:30Horoscop
Horoscop financiar 19 septembrie 2026: oportunități și previziuni pentru toate zodiile
Articole Similare

20 minute în urmăEconomie
Cât câștigă un electrician în România în 2026. Prețul orei de lucru și venitul lunar

circa 1 oră în urmăEconomie
Cât costă un bilet de avion București-Londra în 2026 și ce companii low-cost zboară

circa 1 oră în urmăEconomie
Cât câștigă un vânzător în magazinele din România în 2026. Retail vs mall

13:30Economie
Cât costă curentul electric în septembrie 2026 și cum s-a modificat factura medie

13:00Economie



