sursa foto:  timesofisrael.com

Absolut revoltător! Fost ministru al Sănătății: ‘De aceea avem și peste 200 de decese pe an a celor care suferă arsuri grave’

Fostul ministru al Sănătăţii, Ioana Mihăilă a declarat, luni, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că pentru pacienţii care au arsuri grave şi care au nevoie de îngrijire în centrul de arşi, nu există în acest moment în România capacitate de tratament, dar pentru aceşti pacienţi este posibilă, spre deosebire de anul 2015, transferul rapid în străinătate. Ioana Mihăilă a mai arătat că în acest moment avem 10 paturi la Spitalul Grigore Alexandrescu, pentru copii şi 25 de paturi pentru adulţi, la nivelul întregii ţări, dar tot pentru arsuri moderate. Avem peste 200 de decese pe an a celor care suferă arsuri grave, a precizat ea.

”Pentru cei care au arsuri grave şi care, conform actelor normative, au nevoie de îngrijire în centrul de arşi, nu există în acest moment în România capacitate de tratament. Pentru aceşti pacienţi însă este posibiă, spre deosebire de 2015, transferul rapid în străinătate”, a spus Ioana Mihăilă.

Ea a precizat că au fost dotate şi utilate inclusiv cu personal specializat, nişte unităţi funcţionale de arşi, unde pot fi trataţi cei cu arsuri moderat severe.

Ioana Mihăilă a arătat că în acest moment avem 10 paturi la Spitalul Grigore Alexandrescu, pentru copii şi 25 de paturi pentru adulţi, la nivelul întregii ţări, dar tot pentru arsuri moderate.

Despre o nouă amânare a centrelor de arşi, fostul ministru a spus că ”este o lipsă de capacitate administrativă, de a prioritiza cu adevărat lucrurile importante. ”De aceea avem şi peste 200 de decese pe an a celor care suferă arsuri grave”, a mai spus Mihăilă, conform news.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare