sursa foto:  psnews.ro

Adio pensionare mai devreme! Cine sunt românii care ar fi putut beneficia de această măsură

Potrivit unui proiect de OUG pus recent în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor (MF), aplicarea măsurii prin care medicii, asistenții medicali, sau ambulanțierii, cât și salvatorii montani, ar fi putut să se pensioneze la 57 de ani urmează să fie suspendată din nou, până la finalul lui 2023.

 

În proiectul de OUG inițiat de MF se menționează suspendarea până la data de 31 decembrie 2023 a prevederilor din Legea 5/2021 privind Statutul personalului profesionist operativ de intervenţie privind posibilitatea de pensionare a acestui tip de personal la 57 de aniDupă ce va fi oficializat proiectul, aceasta va fi a doua amânare a punerii în aplicare a acestei legi, în condițiile în care, prin OUG 69/2021, a mai fost suspendată pentru intervalul 30 iunie 2021 – 31 decembrie 2022.

 

Cererile de pensionare nesoluționate până la 30 iunie 2021 se soluționează conform legii.

 

Apărută în prima jumătate a lunii ianuarie 2021, Legea 5/2021 stabilea, în primul rând, că oricine face parte din personalul profesionist operativ beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare, fără penalizare, dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiţii:

  • are vârsta minimă de 57 de ani (în mod normal, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani);
  • are un stagiu de cotizare de cel puţin 30 de ani, din care cel puţin 20 de ani de activitate ca personal profesionist operativ.

În categoria personalului profesionist operativ de intervenţie pot fi încadrați angajații serviciilor publice de ambulanță (medici, asistenți medicali sau ambulanțieri), ai unităților de primiri urgențe și cei ai serviciilor publice Salvamont şi Salvaspeo.

Legea 5/2021 stabilește mai multe beneficii pentru personalul profesionist operativ de intervenţie, dar, prin proiectul de OUG menționat, este vizată doar suspendarea posibilității de pensionare a acestuia la 57 de ani, conform avocatnet.ro.

Potrivit expunerii de motive care a însoțit OUG-ul prin care s-a stabilit prima suspendare, până în 2024, Legea 5/2021 ar fi dat posibilitatea pensionării a:

  • 31,12% dintre medicii din urgență;
  • 12,68% dintre asistenții medicali;
  • 45,42% dintre ambulanțieri;
  • 9,96% dintre șoferii de ambulanță;
  • 34,02% dintre operatorii registratori de urgență.

Atenție! Proiectul de OUG nu se aplică momentan. El trebuie să fie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.

Vezi și:

Atenție, șoferi! Această faptă făcută în trafic vă va trimite direct la închisoare

În plină criză, Guvernul Ciucă ia o decizie crucială pentru șoferii din România! Se aplică în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2023

Important! Pensionarii și persoanele cu venituri mici vor beneficia de un ajutor pentru plata facturilor la energie

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare