Afaceristul român, stabilit în SUA, George Mioc lansează un atac dur la adresa fostului premier al României, Adrian Năstase, după ce acesta din urmă și-a recâștigat în primă instanță pensia specială de parlamentar.
Mioc spune, într-o postare pe pagina de socializare, că Adrian Năstase, cel care „deține un bloc în centrul Bucureștiului și nu știu câte alte vile și case de vacanță” dă dovadă de tupeu, dat fiind că din banii oamenilor simpli fostul prim-ministru ar putea primit retroactiv și pensiile restante, de la momentul la care Parlamentul s-a prefăcut că abrogă acest privilegiu până azi, circa 80.000 de lei.
„Tupeu: Adrian Năstase, care deține un bloc în centrul Bucureștiului și nu știu câte alte vile și case de vacanță, și-a recâștigat în instanță pensia specială de parlamentar. În plus, contribuabilii îi vor plăti retroactiv și pensiile restante, de la momentul la care Parlamentul s-a prefăcut că abrogă acest privilegiu până azi. Vreo 80.000 de lei.
Dar vina nu-i nici a magistraților, nici a obraznicului pesedist care a trecut pe la pușcărie, ci a întregii nomenklaturi, care refuză să abroge pensiile speciale. Și, dacă nu vor să le abroge, măcar să prevadă în lege că penalii nu primesc pensii speciale! Nici asta nu vor: mai toți din această nomenklatură se tem de pușcărie!”, este mesajul lui George Mioc.
La alegerile prezidențiale din anul 2019, numele lui George Mioc a apărut ca posibil candidat al Partidului Mișcarea Populară. În cele din urmă, candidatul PMP a fost Theodor Paleologu.
Afaceristul român, stabilit în SUA, George Mioc: 'Tupeu: Adrian Năstase, care deține un bloc în centrul Bucureștiului și nu știu câte alte vile și case de vacanță, și-a recâștigat în instanță pensia specială de parlamentar'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 08-10-2022 23:06
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

31-10-2026 22:00Economie
Au apărut roboții care fac treburi casnice în locul tău. Cât ar costa un astfel de dispozitiv și cât ar putea crește piața până în 2034

08:33Horoscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună
Articole Similare

4 minute în urmăEconomie
Mai are rost să creștem porci? Fermierii se plâng de condițiile actuale și de prețul redus cu care vând animalele

18:30Economie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

18:00Economie
Cât va costa porcul pentru masa de Crăciun acum, în 2026. Carnea se rezervă din timp, deja se fac comenzi

16:00Economie
Când debutează Neptun Deep, proiectul OMV Petrom și Romgaz. Planul, pe termen lung, ne-ar ajuta să exportăm gaze

13:30Economie



