Radu Mihaiu a precizat că autorizația de construcție privitoare la imobilul vizat de anchetă a fost emisă în mandatul trecut. Totuși, spune Mihaiu, certificatul de edificare a construcției a fost eliberat în mandatul său, fiind semnat chiar de el.
El a precizat că „față de certificatul de edificare, certificarea la cadastru este diferită”.
Radu Mihaiu a ținut să sublinieze că nu poate primarul să meargă la toate edificările și că de aceea sunt oameni din subordinea sa care verifică aceste lucrări.
Primarul Sectorului 2: „Este o diferență între certificatul de edificare și ceea ce a fost intabulat la Cadastru. Semnătura mea apare pe certificatul de edificare. Nu poate primarul să meargă la toate edificările”
„Noi verificăm toate documentele care ajung la noi. Față de certificatul de edificare, certificarea la cadastru este diferită. Este o diferență între certificatul de edificare și ceea ce a fost intabulat la Cadastru. Semnătura mea apare pe certificatul de edificare.
Nu poate primarul să meargă la toate edificările.
Arhitectul-șef este co-semnatar, la fel ca și primarul, pe certificatul de edificare. Cu acel certificat, proprietarul poate merge să-și intabuleze clădirea”, a spus, printre altele, Mihaiu.
Ce a transmis Poliția Capitalei:
„La data de 10 aprilie 2023 polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Sector 2 au pus în executare 10 mandate de percheziție domiciliară în București, cât și în județele Ilfov și Dâmbovița, la adresele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și abuz în serviciu.
În fapt, la data de 16 noiembrie 2020, comisia de recepție formată din beneficiarul unui imobil nou construit și reprezentanți ai unor instituții publice ar fi semnat procesul verbal de recepție la terminarea unor lucrări, prin care se atestă în fals că imobilul nou construit are un regim de înălțime conform autorizației de construcție emisă.
Totodată, beneficiarul ar fi determinat lucrătorii din cadrul unor instituții publice să admită înscrierea dreptului de proprietate asupra unui imobil nou construit din București și a unor suprafețe vădit mai mari decât suprafețele prevăzute în autorizația de construire.
De asemenea, au fost emise 12 mandate de aducere, persoanele vizate urmând a fi conduse la audieri.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și abuz în serviciu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.
Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.