Ajutor important pentru elevii care au avut media zece la Bacalaureat! Această primărie le acordă premii în bani.
La propunerea Primarului Dan Tudorache, Consiliul Local Sector 1 a aprobat, în unanimitate, în ședința de ieri, premierea elevilor care au obținut media zece la Examenul Național de Bacalaureat și la Evaluarea Națională, sesiunea iunie-iulie 2018.
Astfel, fiecare absolvent de Bacalaureat din liceele aflate în administrarea Consiliului Local Sector 1 care a obținut media zece va primi 2.500 de lei, iar fiecare elev care avut o astfel de performanță la Evaluarea Națională va fi premiat cu 1.500 de lei.
„În Sectorul 1 avem cele mai căutate școli din București, cu dascăli de excepție și elevi foarte bine pregătiți, cu care ne mândrim. Vom premia întoddeauna excelența în educație și performanțele elevilor noștri, pentru că valoarea și munca susținută trebuie recunoscute și recompensate”, afirmă Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.
La examenul de Bacalaureat din sesiunea iunie – iulie 2018, trei elevi din liceele administrate de Consiliul Local Sector 1 au avut media zece, iar la Evaluarea Națională o astfel de performanță au obținut 14 elevi .
Vezi și Un doctor face praf Guvernul! Lovitura de proporții pe care o primesc pensionarii, după ce pensiile le-au fost mărite
EXCLUSIV! După revocarea Laurei Codruța Kovesi, DNA confirmă articolul publicat de Bugetul.ro!
Sancţiuni drastice pentru cei care îşi modifică apartamentul şi nu anunţă asociaţia: Ce amendă poţi încasa
Ajutor important pentru elevii care au avut media zece la Bacalaureat și la Evaluarea Națională! Această primărie le acordă premii în bani
Trending

11:30Economie
Taxe și impozite mai mari, TVA de până la 26%. Radu Georgescu, economist celebru, a venit cu prognosticul sumbru

09:00Social
Traian Băsescu are soluția pentru pensionarii cu venituri mici. Propunerea fostului șef de stat

19:30Economie
Salariul minim ar putea rămâne insuficient pentru un trai decent până în 2050. Ce arată analiza pentru următoarele decenii

10:30Social
Administrația de proprietari nu are voie să-ți folosească banii astfel. Ce este strict interzis

07:00Social
Gratuit pentru cei din Sectorul 6, București, până pe 30 octombrie 2026. Nu sunt puși la plată cei care vor să scape de mobilierul vechi și altele

06:30Horoscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

13:30Economie
Noi magazine cu prețuri infime în România. Când urmează să apară și ce produse vând

17:00Politica
Dominic Fritz și-ar fi găsit deja de muncă. Cei de la USR i-ar fi pregătit și salariul fostului edil

12:00Politica
Ilie Bolojan, ironii la adresa lui Sorin Grindeanu. Acuză că șeful PSD s-ar juca de-a premierul în locul lui Luca Niculescu

14:30Economie
Black Friday Altex, Brico și Media Galaxy. Reducerile încep de pe 29 octombrie
Articole Similare

13:10Economie
Curs valutar BNR 27 octombrie 2026: cotații euro, dolar și aur

06:30Horoscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

26 octEconomie
Curs valutar BNR 26 octombrie 2026: Euro la 5.3467 lei, dolarul la 4.7745 lei

26 octHoroscop
Horoscop financiar 26 octombrie: Previziuni complete zodii

24 octActual



