sursa foto:  jurnalul.ro

EXCLUSIV! După revocarea Laurei Codruța Kovesi, DNA confirmă articolul publicat de Bugetul.ro!

Președintele Klaus Iohannis a decis, luni, să o revoce din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție pe Laura Codruța Kovesi.

Miercuri, 11 iulie, DNA ne-a răspuns la solicitarea privitoare la plângerea depusă de Vișoiu Cătălin, anchetat sub aspectul comiterii infracțiunii de braconaj cinegetic și fost colaborator al Poliției Române, împotriva lui Andrei Manta, șef al Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Poliției Capitalei, și a lui Marian Iorga, șef al IPJ Călărași, pe care îi acuză de abuz în serviciu și că pretindeau taxe ilegale pentru vânătoare. (Citește AICI întreaga poveste)

„În acest moment, informațiile solicitate nu fac obiectul comunicării publice, fiindu-le incidente prevederile art. 12, alin. 1, lit. e), „se excepteaza de la accesul liber al cetatenilor, prevazut la art. 1, urmatoarele informatii: (…) e) informatiile privind procedura in timpul anchetei penale sau disciplinare, daca se pericliteaza rezultatul anchetei, se dezvaluie surse confidentiale ori se pun in pericol viata, integritatea corporala, sanatatea unei persoane in urma anchetei efectuate sau in curs de desfasurare;” din Legea 544/2001”, ne-a răspuns Biroul de Presă al DNA miercuri, 11 iulie.

Așadar, nu ni se pot comunica informații referitoare la plângerea lui Vișoiu, dat fiind că ancheta este în desfășurare. Amintim că Marian Iorga ne-a declarat, la 6 iulie, că DNA a clasat plângerea făcută de Vișoiu împotriva sa.

Potrivit informațiilor noastre, în luna februarie a acestui an, Cătălin Vișoiu a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la Andrei Manta, șef al Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Poliției Capitalei, și la Marian Iorga, șef al IPJ Călărași, acuzându-i de abuz în serviciu și că pretindeau taxe ilegale pentru vânătoare.

Mai mult, la 2 iulie 2018, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași a disjuns și declinat cauza către Direcția Națională Anticorupție – Structura Centrală în vederea continuării cercetărilor pentru presupusa faptă de luare de mită de către inspectorul-șef al IPJ Călărași, Marian Iorga.

Vezi și EXCLUSIV! Documente oficiale! Ce se întâmplă cu cercetările privind presupusa faptă de luare de mită a unui important șef din Poliție

La 6 iulie, șeful IPJ Călărași ne-a precizat că DNA a clasat plângerea făcută de Vișoiu împotriva sa.

„Eu nu comentez afirmațiile unui inculpat. Apreciați cum considerați, însă fiți foarte atent să respectați legea și corectitudinea. Un inculptat într-un dosar penal cum vreți să se apere? Făcând afirmații defăimătoare la adresa polițiștilor. Eu nu mă apuc să dau în judecată sau să fac polemică în presă cu un inculpat”, ne-a mai spus, la acea dată, șeful IPJ Călărași.

Anterior, la începutul anchetei noastre, Biroul de Presă al IPJ Călărași ne transmisese același lucru.

Conform informațiilor noastre, există într-adevăr o plângere pe numele lui Iorga care a fost clasată, dar aceea este una mai veche, făcută în anul 2017.

Vezi și Sancţiuni drastice pentru cei care îşi modifică apartamentul şi nu anunţă asociaţia: Ce amendă poţi încasa

SURSE! Cărui greu din Poliție i s-ar pregăti debarcarea – Numele său apare și în scandalul polițistului-pedofil

Alertă! Profi face un apel către toţi clienţii săi: Sunt rugaţi să ducă aceste produse înapoi

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare