sursa foto:  jurnalul.antena3.ro

Alexandru Rafila: ‘Aceste măsuri de relaxare trebuie să rămână așa. Nu trebuie să ne reîntoarcem la acel ciclu de ridicare și de reintroducere a restricțiilor’

Medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, este de părere că felul în care autorităţile au comunicat etapele de relaxare, nu au făcut decât să producă confuzie şi neîncredere în rândul românilor.

”Acesta trebuie să fie un mesaj foarte puternic, pentru că, orice fel de discriminare, segregare, nu cred că va face bine, nici pe termen scurt, nici pe termen mediu şi lung. Una este să încurajezi vaccinarea, să convingi oamenii, să ai o campanie coerentă şi profesionistă şi altceva este să provoci segregări.

Din cauza asta, noi pledăm pe deoparte, să existe acces pentru persoanele vaccinate şi dar şi pentru orice persoană care a trecut prin boală care are imunitate, sau se testează, trebuie să beneficieze de aceleaşi avantaje. Pe de altă parte, aceste măsuri care au fost anunţate ieri de domnul preşedinte, în mod evident, nu au cum să fie alftel decât populare, dar trebuie să avem coerenţă, încât toate autorităţile statului, să comunice acelaşi lucru.

Unii comunică o dată, alţii comunică altă dată. Lucrul acesta crează confuzie şi cred că ceea ce a creat neîncredere şi ruptura între populaţie şi autorităţi în cursul acestei pandemii, a fost tocmai această inconsevenţă în declaraţii”, a anunţat Alexandru Rafila la Antena 3

Alexandru Rafila: „În Ministerul Sănătăţii nu există coordonare”

”Primul pas pe care ar trebui să îl facă Ministerul Sănătăţii, din punctul meu de vedere, este să clarifice odată pentru totdeauna, ce se întâmplă cu sistemul de raportare, ce se întâmplă cu raportarea deceselor. Conferinţa de ieri a doamnei ministru (.nr. Ioana Mihăilă), pe mine nu m-a lămurit absolut deloc.

Vreau să vă spun, că odată cu publicarea acestui raport, reiese foarte clar, că în Ministerul Sănătăţii, nu există niciun fel de coordonare, iar aceste baze de date, în loc să fie interelaţionate sunt  total separate şi duc la informaţii care nu fac altceva decât să potenţeze neîncrederea.

Nu am auzit nicio măsură pe care ar vrea să o ia ministrul Sănătăţii, nu am auzit de pregătirea persoanelor care fac raportări, adică nişte lucruri care să crească încrederea populaţiei. Todeauna am afirmat şi este un lucru dovedit în alte multe state, că parteneriatul între autorităţi şi populaţie este cel care duce la controlul pandemiei, adică trebuie să fim obiectivi. Aceste măsuri de relaxare trebuie să rămână aşa.

Nu trebuie să ne reîntoarcem la acel ciclu de ridicare şi de reintroducere a restricţiilor. În mod evident, chestiunea asta este legată şi de succesul campaniei de vaccinare. Şi la campania de vaccinare am văzut termene diferite. Domnul prim-ministru spunea că 10 milioane de persoane vor fi vacciate până la 1 august, domnul preşedinte, 7 milioane de persoane. Cred că angajamentele acestea trebuie să fie mai rezervate.

Lucrul cel mai important, din punctul meu de vedere, este menţinerea măcar a acestei cadenţe de 100.000 de persoane vaccinate zilnic. Lucrul acesta nu este legat neapărat de partea logistică, cât mai degrabă, de modul în care populaţia este convinsă să vină la vaccinare, nu forţată să vină la vaccinare, ci convinsă, lămurită, că vaccinarea este o soluţie pentru revenirea la normalitate”, a declarat  Alexandru Rafila, informează antena3.ro

Citește și:

Alexandru Rafila, despre ieșirea ministrului Ioana Mihăilă: ‘Trebuia să aflăm exact care este modul de raportare în cele două baze de date gestionate de Ministerul Sănătății’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare