sursa foto:  ebihoreanul.ro

Alexandru Rafila, mesaj pentru români: ‘În ceea ce privește valul 4, el dovedește că nu am învățat nimic din valurile precedente’

Medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, precizează că românii nu au învățat nimic din valurile precedente, motiv pentru care valul 4 se manifestă atât de dur.

 

În ceea ce privește valul 4, el dovedește că  nu am învățat nimic din valurile precedente. Modul în care evoluează în România este foarte îngrijorător. Numărul de cazuri tot mai mare şi faptul că sistemul de sănătate s-a sufocat din nou reflectă acest lucru. Am putea să facem în oglindă cu ceea ce s-a întâmplat în Italia, Germania. Acolo au fost mulţi pacienţi în valurile precedente, dar acum nu se mai întâmplă asta. Şi ar trebui să vedem de ce se întâmplă acest lucru. Aceste diferenţe există din 2 motive.

Unul este legat de modul în care a fost gestionată campania de vaccinare, care a dus la vaccinarea a aproape 75% din populaţiile acestor ţări, iar îmbolnăvirile nu mai prezintă o problemă şi activităţile sociale şi economice se desfăşoară în condiţii de normalitate. La noi nu se întâmplă asta, avem o acoperire vaccinală mică şi marea majoritate a cazurilor care ajung în spital sau la ATI sunt cazurile persoanelor nevaccinate.

Cel de-al doilea element este că am avut o relaxare totală până pe 10 septembrie, inclusiv în ultimele zile ale săptămânii trecute, când s-au desfăşurat congresele unor partide politice ce nu au ţinut cont de reglementări.

Lipsa măsurilor de sănătate publică timp de câteva luni şi încercarea de a le relua brusc după 10 septembrie nu au fost măsuri potrivite. Timing-ul (n.r. sincronizarea) nu a fost potrivit, noi am intervenit abia când lucrurile erau extrem de greu de controlat. Experienţele noastre şi ale altor state nu s-au tradus în politici de sănătate publică”, a declarat dr. Rafila, conform româniatv.net.

Vezi și:

Informarea de la ora 13:00. Situație alarmantă! Peste 11.000 de noi cazuri de coronavirurs în 24 de ore!

Epidemiologul Octavian Jurma avertizează: ‘Seduși de propaganda negaționistă și antivaccinistă, românii au ajuns la un consens: cei vulnerabili vor plăti cu viața’

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare