sursa foto:  mediafax-foto-alexandra-pandrea

Alexandru Rafila: ‘Spre sfârșitul lunii septembrie am putea să revenim la normal’

Deputatul PSD Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a transmis la Antena 3 că ‘scenariul cel mai optimist este spre sfârşitul lunii septembrie’. El afirmă că este important să poată fi vaccinați 100.000 de oameni pe zi, pentru a reduce riscul transmiterii virusului.

„Noi ne aflăm îm competiţie între viteza cu care vaccinăm şi răspândirea bolii. Cu cât vaccinăm mai mult, cu atât scade intensitate transmiterii. Lucrul acesta se vede deja în ţările care au vaccinat mulţi cetăţeni, precum Israel. Opinia mea este că putem avea o vară ceva mai liniştită, şi nu mă refer neapărat la numărul de doze administrate în prezent.

Important este să putem administra până la 100.000 de doze pe zi.

Este o ţintă care trebuie atinsă pentru a spera că se poate realiza într-o perioadă rezonabilă imunizarea a 70% din populaţie. Ce se va întâmpla peste 2-3 luni depinde foarte mult de cum ne pregătim acum.

Peste 2-3 luni vom avea vaccin. Vor sosi în cantităţi apreciabile diversele tipuri de vaccin şi cred că trebuie să ne pregătim încă de pe acum astfel că interesul oamenilor de a se vaccina să se păstreze. Oamenii, din păcate, vor ceva atunci când cantităţile sunt limitate. Când cantităţile sunt mari, interesul scade”, a spus Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila: În scenariul cel mai optimist, revenim la normalitate la finele lui septembrie

”Cred că scenariul cel mai optimist este spre sfârşitul lunii septembrie. Atunci am putea să revenim la normal.

Lucrul acesta nu poate fi, evident, garantat de nimeni. N-avem cum să ştim dacă nu vor apărea tulpini modificate, emergente, care să producă îmbolnăviri la persoane care deja au fost vaccinate. Sigur că sper din tot sufletul ca acest scenariu să nu se întâmple, însă discutăm de un virus variabil din punct de vedere genetic.

Trebuie să avem şi o astfel de gândire, mai ales că şi producătorii (de vaccin) se gândesc la o astfel de eventualitate.

La nivelul Agenţiei Europene a Medicamentului, EMA, s-a discutat deja ca în cazul în care o nouă variantă a unui vaccin este produsă, să existe o procedură foarte rapidă de aprobare a acestei noi variante de vaccin, că nu mai aştepăm o lună, două sau trei până este autorizată, având în vedere că sunt condiţii similare de producţie.

Şi astfel, o modificare a compoziţiei vaccinului, adaptată unei noi variante de coronavirus care ar putea să circule să fie aprobată în procedură rapidă, iar capacităţile de producţie să fie disponibile”, a spus Alexandru Rafila la Punctul de întâlnire, informează antena3.ro

Citește și:

Veste bună de la Ministerul Finanțelor, pentru români! Începând cu 1 martie, populația va putea subscrie pentru titluri de stat

Situație scandaloasă! Mii de persoane încasează pensii speciale fără să fi plătit vreo contribuție la stat. Ce funcții au ocupat aceștia

Milioane de pensionari sunt vizați! Ce se întâmplă, de fapt, cu pensiile

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare