Înalta Curte de Casație și Justiție stabilit, definitiv, că fostul președinte al României, Traian Băsescu, a colaborat cu Securitatea comunistă.
În acest context, Alina Mungiu-Pippidi susține că decizia este tardivă și nu mai folosește nimănui la nimic.
În plus, spune ea într-un editorial publicat pe site-ul România Curată, nici faptul că Ion Iliescu a fost găsit vinovat de procuratura militară pentru cei o mie de morți de la Revoluție nu mai folosește nimănui la nimic.
„Iliescu terorist și Băsescu securist?
Sărbătorim într-un fel foarte românesc președinția românească a UE, care se apropie de final și în care și Guvernul s-a descurcat onorabil, și a ieșit decent și întâlnirea de la Sibiu a șefilor de state europeni – chiar dacă devenită inutilă din cauze foarte europene, Brexit și diviziuni interne.
CNSAS a dibuit în sfîrșit un candidat care a colaborat cu Securitatea, după ce ani de zile nu ajungea nici să îi mai verifice (le-am tot scris cereri în acest sens). E vorba de Traian Băsescu.
Fără să intru pe fondul problemei, că nu cred că se duceau în instanță dacă nu aveau dovezi, aș vrea să întreb și eu ce dovedește asta, după ani în care Băsescu a fost demascat la diverse televiziuni, a făcut corupția problemă de securitate națională și cu ocazia asta a pus serviciile secrete și mai abitir deasupra legii și a creat un DNA care strălucea în rapoartele MCV în același timp în care rețeaua lui Cocoș captura toate rentele, cu binecuvântarea SRI? Îmi pare rău să o spun, dar dovedește numai că adevărul despre oamenii cu putere din România poate fi aflat numai după ce nu ne mai folosește ca să ne apărăm de efectele lor nocive. Băsescu o să intre în istorie ca o Elizabeta a Angliei, ca să folosesc comparația lui Andrei Cornea, că trupa lui de laudaci oricum nu se uită la fapte și după ce au țipat 15 ani că Antena 3 îl calomniază doar nu o să își schimbe ei părerea numai pentru că a reieșit că nu era așa. Nu contează că toate prejudiciile recuperate de DNA sub Băsescu sunt sub valoarea unui tun mai serios al lui Cocoș-Udrea, deja e istorie scrisă în MCV că anticorupția sub Băsescu a fost succes mare, iar Udrea nu e de fel pomenită, că, la fel ca SRI, nu face parte dintre benchmarkurile de urmărit.
Procuratura militară a găsit și ea vinovatul pentru cei o mie de morți la Revoluție, este Ion Iliescu, și dă a înțelege că acest lucru nu putea fi spus mai devreme din cauză de presiuni. Trec peste faptul că totuși unii l-au spus și l-au tot spus, ca și ”Băsescu securist”, ”Iliescu terorist” a fost slogan de pancartă multă vreme. Și, la fel ca și la Băsescu, cine era cu el a considerat asta culmea calomniei și s-a consolidat în credința că i se face o nedreptate așa de mare încît nu mai contează ce zice procuratura astăzi. Iar pentru cine a tot luptat cu el, din tabăra noastră, iarăși nu contează, că noi am tot scris despre el în termeni mai drastici ca procuratura, dar cînd era în putere și la putere, nu cînd a ajuns la spital și numărîndu-și zilele. Poate numai Tismăneanu să scrie un update la cartea de spălare a imaginii lui Iliescu, tradusă și distribuită pe bani publici prin ambasadele României sub cea de a treia președinție iliesciană – cînd Alin Giurgiu era băgat de PSD la pușcărie pentru privatizări și alte asemenea. Dar mă îndoiesc.
Pe scurt, adevărul tardiv și parțial nu mai servește nimănui la nimic după ce țara s-a împărțit în tabere și nimeni nu mai vrea să îl știe, că așa sunt oamenii, se apără de orice dovezi că nu au avut dreptate. Nu ați făcut decît să-i informați pe europenii care ne-au vizitat că din cei doi mai longevivi președinți ai României democratice de după 1989, unul a fost un mincinos și un criminal, iar celălalt un mincinos și un securist. Douăzeci de ani din treizeci. Ce să zic, se puteau lipsi și ei, și noi de revelațiile astea în anul 2019. Adevărul servește cînd o națiune e încă tînără și deschisă la minte și se poate construi cu ajutorul lui o tabără a obiectivității și a dreptății. Cei treizeci de ani de la Revoluție ne-au dus însă tot mai departe de acest ideal și acest pas suplimentar, ca și aceia din titlurile cărților prezidențiale, duce tot în aceeași fundătură, nicăieri altundeva”, scrie Mungiu-Pippidi.
Alina Mungiu-Pippidi: 'Iliescu terorist și Băsescu securist?'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 28-03-2022 12:30
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiEntertainment
Denise Rifai se întoarce pe micile ecrane. Fosta prezentatoare de la Furnicuțele a semnat cu Antena Group pentru altă producție

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

19:30Economie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

07:00Economie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

04 noiSocial
Cele 30.000 de locuri de muncă unde este nevoie de candidați. Avem șomeri mulți, dar și joburi unde angajatorii se roagă de recrutori
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



