Comisia Europeană anunță că Uniunea Europeană pregăteşte achiziţii în grup de vaccinuri şi tratamente împotriva variolei maimuţei, scrie news.ro
Organismul european Health Emergency Response Authority (HERA) ”cooperează cu statele membre şi producătorii pentru a procura vaccinuri şi tratamente împotriva varilei maimuţei”, a anunţat un purtător de cuvânt al CE însărcinat cu probleme de sănătate, Stefan De Keersmaecker.
”Procedurile exacte vor fi stabilite cu statele membre în zilele următoare”, a precizat el.
Spania a anunţat că intenţionează să achiziţioneze vaccinul Imvanex şi tratamentul antiviral Tecovirimat printr-o achiziţie în grup în UE.
Imvanex, produs de laboratorul Bavarian Nordic, este un vaccin de generaţia a treia (viu care nu se replică în organismul uman) autorizat în UE din 2013, indicat împotriva variolei la adulţi.
Numărul cazurilor confirmate de varola maimuţei în lume a crescut miercuri la 219 în afara ţărilor în care boala este endemică, potrivit unui bilanţ al Centrului European de Prevenţia şi Controlul Bolilor (ECDC).
”majoritatea cazurilor sunt bărbaţi tineri care se identifică drept bărbaţi care întreţin relaţii sexuale cu bărbaţi. Nu s-a înregistrat niciun deces”, potrivit acestei agenţii europene cu sediul la Stockholm.
În Europa se află majoritatea cazurilor - 191 -, dintre care 118 cazuri au fost înregistrate în UE.
În trei ţări se concentrează majortatea cazurilor confirmate, şi anume, în Regatul Unit, prima ţară în care au fost descoprite cazuri neobiţnuite la începutul lui mai (71), în Spania (51) şi Portugalia (37), potrivit ECDC.
UE a jucat un rol central în achiziţionarea în grup a unor doze de vaccin anticovid în statele membre.
Însă, în cazul variolei maimuţei, situaţia este diferită, potrivit lui De Keersmaecker.
Vaccinarea împotriva varilei maimuţei ”va fi limitată la cazuri foarte precise, pentru că transmiterea şi riscul legat de virus nu sunt comparabile cu cele ale covid-19”, a precizat el, conform news.ro
Alți bani! Comisia Europeană pregătește achiziția de vaccinuri împotriva variolei maimuței
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

26 octSocial
Amendă pentru românii care nu au asigurare obligatorie la casă. Cât costă PAD și ce lege o susține

26 octPolitica
Salariu uriaș pentru Luca Niculescu. Atât încasează noul premier, fără sporuri și alte beneficii

26 octEconomie
Impozit de 26 de ori mai mare pe casa din București. Calculele care arată cât se vor mări taxele, dacă se calculează la valoarea de piață

11:30Economie
Taxe și impozite mai mari, TVA de până la 26%. Radu Georgescu, economist celebru, a venit cu prognosticul sumbru

26 octPolitica
Harta României se schimbă. De când va avea loc comasarea localităților mici

09:00Social
Traian Băsescu are soluția pentru pensionarii cu venituri mici. Propunerea fostului șef de stat

26 octEconomie
CFA, prognostic sumbru pentru evoluția leului. Cât ar urma să ajungă un euro, în următoarele luni

26 octSocial
Meseriile care ar putea dispărea din cauza AI-ului. Ce angajați ar trebui să se reorienteze profesional

07:00Social
Gratuit pentru cei din Sectorul 6, București, până pe 30 octombrie 2026. Nu sunt puși la plată cei care vor să scape de mobilierul vechi și altele

26 octExterne
Donald Trump, jigniri necontrolate la adresa Norvegiei. Ce a putut spune despre țară a șocat mapamondul
Articole Similare

26 octExterne
Ce este Lista Studenților din Serbia. De la stradă au câștigat alegerile tinerii

26 octExterne
Donald Trump, jigniri necontrolate la adresa Norvegiei. Ce a putut spune despre țară a șocat mapamondul

26 octExterne
Alegeri prezidențiale Bulgaria. Dezinteres pentru scrutin, extrem de puțini cetățeni s-au prezentat la urne

26 octExterne
Barack Obama, critici publice la adresa lui Donald Trump. Fostul președinte SUA a ironizat decorul Casei Albe, făcând referire la Saddam Hussein

25 octExterne



