Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a îndemnat, joi, după votul negativ dat de Austria în privința aderării României la Schengen, ca firmele de stat să-și închidă conturile la băncile austriece.
Este vorba despre Raiffeisen Bank și Erste-BCR.
Vezi și Un fermier dă startul la o campanie-manifest! Închide toate conturile la BCR și Raiffeisen și nu mai lucrează cu OMV Petrom și Mol
Rareș Bogdan a ținut să laude Germania, Franța și Luxemburg, pentru modul în care au susținut aderarea României.
„Astăzi împotriva intereselor României și a românilor a fost Austria. Companiile de stat din România care în momentul acesta au carduri bancare prin care rulează zeci, sute de milioane de euro lunar prin Raiffeisen și Erste, sunt obligate de către fiecare român în parte să-și închidă de la Raiffeisen și de la Erste”, a afirmat acesta, conform Antena 3.
Totodată, Rareș Bogdan a spus că Germania a fost avocatul României joi. Totodată Luxemburg și Franța au susținut cu vehemență aderarea României la spațiul Schengen.
„Cele trei țări s-au comportat admirabil față de România”, a afirmat politicianul.
Am putea asista la o lovitură fără precedent pentru firmele austriece din România! Rareș Bogdan: Companiile de stat să-și închidă conturile la Raiffeisen și BCR
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

31-10-2026 22:00Economie
Au apărut roboții care fac treburi casnice în locul tău. Cât ar costa un astfel de dispozitiv și cât ar putea crește piața până în 2034

08:33Horoscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună
Articole Similare

22 minute în urmăEconomie
Mai are rost să creștem porci? Fermierii se plâng de condițiile actuale și de prețul redus cu care vând animalele

18:30Economie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

18:00Economie
Cât va costa porcul pentru masa de Crăciun acum, în 2026. Carnea se rezervă din timp, deja se fac comenzi

16:00Economie
Când debutează Neptun Deep, proiectul OMV Petrom și Romgaz. Planul, pe termen lung, ne-ar ajuta să exportăm gaze

13:30Economie



