Analiştii financiari CFA România anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, până la un curs 4,8823 lei/euro, şi o majorare a ratelor de dobândă atât pentru scadenţele scurte cât şi pentru cele lungi.
"În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, aproape 90% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8286, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8823. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (ianuarie 2021/ianuarie 2020) a înregistrat o valoare medie de 3,67%. Sunt de remarcat anticipaţiile privind majorarea ratelor de dobândă atât pentru scadenţele scurte (ROBOR 3M) cât şi pentru cele lungi (obligaţiuni suverane cu scadenţa 5Y denominate în RON), peste 62% şi respectiv 64% dintre participanţii la sondaj anticipând aceste evoluţii", se arată într-un comunicat al CFA România.
Pe de altă parte, în luna decembrie 2019, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA Society România a crescut faţă de luna anterioară cu 4,6 puncte, până la valoarea de 61,5 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a crescut cu 32,8 puncte). Potrivit CFR, această evoluţie s-a datorat ambelor componente ale Indicatorului.
Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a crescut faţă de luna anterioară cu 7,6 puncte, până la valoarea de 76,4 puncte, iar faţă de aceeaşi lună a anului anterior, avansul este de 30 puncte. Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 3,1 puncte, până la valoarea de 54,1 puncte, iar faţă de perioada similară a anului trecut creşterea este cu 34,2 puncte.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către Asociaţia CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice.
"Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atât elemente specifice unui indicator de sentiment (încredere) care arată percepţia grupului de analişti membri ai Asociaţiei CFA România privind evoluţia pieţelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor şi riscurilor, cât şi un indicator fundamental de prognoză privind evoluţiile cursului de schimb, a ratelor dobânzilor şi inflaţiei", precizează sursa citată.
Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II si III ale examenului CFA.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii şi anticipaţiile, pentru un orizont de timp de un an, pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.
Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului.
Asociaţia CFA România are peste 240 de membri, majoritatea deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst sau candidaţi pentru unul din cele 3 niveluri ale examinării care conduce la acordarea acestui titlu. Profesioniştii care sunt membri ai Asociaţiei CFA România lucrează pentru instituţii de reglementare, instituţii supranaţionale, instituţii bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanţă, sectorul public, instituţii de învăţământ, companii care activează în diverse sectoare economice etc, conform Agerpres.
Vezi și
Veteranul de război Emil Vețeleanu (101 ani), despre 23 august 1944: Influența rusească a dus la arestarea Mareșalului Antonescu
Noua lege intră în vigoare mâine! Sunt vizați toți românii! Poliția avertizează: ‘Da, ai citit bine!’
EXCLUSIV Marcel Vela răstoarnă situația! Harta e falsă!
Analiștii CFA România estimează deprecierea leului și majorarea dobânzilor în următoarele 12 luni
Trending

15:30Social
Cum verifici online dacă îți vine pensia mărită — pași simpli pe site-ul CNPP

19:00Actual
Imagini de la nunta lui Alexandru Nazare cu soția cântăreață. Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, invitați de onoare

18:30Politica
România, bună de plată ca Dacian Cioloș să candideze la șefia Francofoniei. Suma cheltuită de stat, ținută la secret momentan

11:00Economie
Cât costă să-ți încălzești casa cu aer condiționat iarna — calcul exact vs. centrală termică

10:30Social
Câți bani primești la pensie în 2026 dacă ai lucrat 35 de ani — simulare pe punctaj

40 minute în urmăEconomie
Minciuna „produs românesc” din supermarketurile din România. ANPC intervine în problemă, milioane de români sunt păcăliți astfel

11:30Economie
Cum să faci economie 500 lei la factura de curent în octombrie — trucuri verificate

12 sepExterne
Prognoza meteo pe patru săptămâni — ce temperaturi și precipitații ne așteaptă

17:00Economie
Cea mai căutată meserie din prezent, cu salarii uriașe. Numărul de aplicări la astfel de joburi bate un nou record

12:30Economie
Top 5 mașini electrice sub 25.000 de euro disponibile în România — autonomie reală
Articole Similare

19:00Actual
Imagini de la nunta lui Alexandru Nazare cu soția cântăreață. Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, invitați de onoare

18:00Actual
Iron, robotul umanoid care ar lăsa menajerele fără loc de muncă. A început deja producția sa, are o viteză de 2 m pe secundă

17:30Actual
Ziua cu 25 de ore se apropie. Când trecem la ora de iarnă 2026 și cum trebuie să-ți setezi ceasul

16:30Entertainment
Filmul în română și romani care a câștigat un mare premiu internațional. „Eu contez” este scris şi regizat de Alina Şerban

16:00Actual



