Jurnalistul și analistul militar Radu Tudor a comentat posibila achiziție a sistemul antibalistic israelian Domul de Fier: „Un astfel de sistem extrem de eficient ar trebui să fie integrat în apărarea aliată”.
Radu Tudor a explicat rolul sistemului Iron Dome. „Un sistem de rachete Iron Dome este unul extrem de performant, dar el se adresează unor amenințări care vin din zone foarte apropiate. Sunt rachete, cu rază scurtă de acțiune, care anihilează orice amenințare care ar putea veni din proximitatea României.
Un astfel de sistem extrem de eficient ar trebui să fie integrat în apărarea aliată. Eu nu cred că România ar putea decide să cumpere un sistem atât de performant fără să-și armonizeze decizia militară împreună cu liderii NATO. Nu suntem de capul nostru.
NATO este alianța cu cel mai mare succes politico-militar din istorie și dacă vrem să avem în continuare o șansă 100% de apărare și să descurajăm Rusia, ar fi bine ca tot ceea ce achiziționăm să fie în cooperare și în armonizare cu ceilalți aliați din NATO.
Eu sper ca sistemul acesta Iron Dome să vină în România. Merităm acest lucru„, a spus analistul militar Radu Tudor, conform antena3.ro.