sursa foto:  psnews.ro

Angajații din acest domeniu vor avea impozit zero pe salariu. Claudiu Năsui: ‘E un sector afectat și de munca la negru’

Sectorul HoReCa poate fi domeniul în care, începând din 2022, să fie aplicat impozitul zero pentru plafonul reprezentat de salariul minim în venituri, a transmis ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Claudiu Năsui, în emisiunea TV Ora de Profit.ro, la PRIMA TV.

Acum, la Ora de Profit.ro, ministrul Năsui a arătat că, în locul agriculturii, domeniul HoReCa este un candidat foarte bun în discuțiile din coaliție pentru stabilirea domeniului în care să fie aplicat impozitul zero pe salariul minim.

”Noi am împins inițial pentru agricultură, când am fost la discuțiile din ianuarie de la Vila Lac (locul ședințelor coaliției de guvernare – n.r.), dar acum, având în vedere toate caracteristicile sectorului HoReCa (…), un sector care a suferit enorm de mult în pandemie, cel mai afectat sector de pandemie, este un sector foarte bun în care putem face asta”, a declarat Claudiu Năsui, care a subliniat însă că măsura va fi decisă în coaliție.

Potrivit lui Năsui, nivelul de salarizare din HoReCa reprezintă un argument important pentru aplicarea măsurii în acest domeniu.

”Nivelul salarial este destul de jos în HoReCa, ceea ce înseamnă că, iarăși, este un sector bun în care să facem această pilotare și, iarăși, e un sector afectat și de munca la negru, de acea faimoasă muncă la gri, care există în România tocmai din cauza acestei poveri fiscale foarte mari pe care statul o pune pe muncă și, iarăși, care ar putea să albească foarte mult din această industrie”, a susținut ministrul Economiei.

Mai mult, acesta apreciază că impactul măsurii ar fi chiar mai mic decât ajutorul acordat industriei drept compensare pentru pandemie.

”Impactul bugetar pentru această măsură în HoReCa, dacă ar fi s-o facem în HoReCa, este poate chiar mai mic decât ajutorul de stat pentru HoReCa, pe care-l dăm anul acesta”, a arătat ministrul.

Întrebat dacă premierul Florin Cîțu și toate partidele din coaliție susțin o astfel de scutire de impozit pe salariul minim, ministrul Năsui a arătat că măsura este inclusă în programul de guvernare, votat în Parlament, și mai trebuie stabilit doar sectorul în care se va pilota această măsură.

”Este o măsură în programul de guvernare, iar programul de guvernare trebuie respectat de către absolut toată lumea, pentru că a trecut deja printr-un vot al Parlamentului”, explică Năsui.

”Unul dintre motivele pentru care e importantă această măsură este și ca să activăm forța de muncă. HoReCa suferă în momentul actual nu doar din cauza pandemiei și a penuriei de forță de muncă, nu mai găsesc oameni pentru ce au nevoie, și atunci ce trebuie făcut? Să crești salariile. Să crești salariile, ei nu pot peste un anumit nivel și atunci trebuie statul român să spună: hai, că poate îți iau prea mult din salariul mai mic, mai ales din salariul mic”, a mai arătat Claudiu Năsui, informează profit.ro

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare