Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 297 localități din 16 județe, cu un număr de 1.127 de focare, a anunțat, vineri, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Situanța Alimentelor (ANSVSA).
Potrivit ANSVSA, au fost stinse 20 de focare în județul Satu Mare, un focar în județul Dâmbovița, trei focare în județul Buzău, trei focare în județul Maramureș și 25 de focare în județul Brăila (dintre care unul într-o exploatație comercială)
”Pentru prima data de la apariția virusului PPA în România (31.07.2017) se observă o scădere a numărului de focare și, implicit, al numărului de localități afectate. Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 297 localități din 16 județe, cu un număr de 1.127 de focare”, a transmis, vineri, ANSVSA.
Până vineri au fost despăgubiți 8.535 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 251.120.910 de lei. Prezența virusului PPA în România a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în județul Satu-Mare.
Vezi și
Surpriză! Ce salariu are omul care a propus suspendarea Realitatea TV și l-a pus la zid pe Rareș Bogdan
Mare atenție! Vor fi plafonate aceste fonduri
Cutremurător! Un fost coleg de celulă al criminalului de la Mediaș rupe tăcerea – Dezvăluiri din închisoare
ANSVSA a făcut anunțul! Pesta porcină africană avansează
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



