Sindicaliştii de la Metrorex nu renunţă la greva generală pe termen nelimitat pe care vor să o declanşeze mâine, deşi Tribunalul Bucureşti a declarat nelegală greva de avertisment din 15 noiembrie, pe motiv că nu a fost respectată Legea dialogului social. Astfel, trenurile de metrou nu vor circula mâine, între orele 4:00 şi 16:00, spun sindicaliştii.
Ei afirmă că sunt dispuşi în continuare la negocieri şi că vor salarii mai mari. În schimb, conducerea Ministerului Transporturilor susţine că în realitate, liderii sindicali, care insistă pentru declanşarea grevei, sunt nemulţumiţi deoarece nu vor mai beneficia de spaţiile comerciale din staţiile de metrou.RADOR
Anunț de ultimă oră de la Metrorex. Sindicaliștii aruncă bomba
Trending

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

04 noiEntertainment
Denise Rifai se întoarce pe micile ecrane. Fosta prezentatoare de la Furnicuțele a semnat cu Antena Group pentru altă producție

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica
Articole Similare

13:15Economie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual



