Viorel Ştefan a făcut, marţi, un anunţ important despre deficitul bugetarl al României pe anul 2018. Deşi mulţi susţineau că ţara noastră nu se va încadra în limita impusă de UE, vicepremierul este pozitiv.
Deficitul bugetar pentru 2018 se va situa cu siguranţă sub obiectivul de 3% din PIB, în conformitate cu tratatele Uniunii Europene, a afirmat, marţi, viceprim-ministrul Viorel Ştefan.
"Referitor la deficitul bugetar pentru 2018, acesta, cu siguranţă, se va situa sub obiectivul de 3% din PIB, în conformitate cu tratatele Uniunii Europene. Totodată, ajustarea deficitului structural în vederea atingerii obiectivului pe termen mediu este planificată să înceapă din anul 2019", a declarat Viorel Ştefan la dezbaterea "Semestrul European 2018: Recomandări specifice de ţară şi măsuri naţionale de răspuns", organizată la sediul Ministerului Afacerilor Externe, conform agerpres.ro.
Totodată, vicepremierul a precizat că investiţiile sunt "o prioritate" a Guvernului pentru acest an.
"În privinţa investiţiilor, acestea constituie o prioritate a Guvernului pentru acest an, accentul urmând să fie pus pe sprijinirea autorităţilor contractante în pregătirea proiectelor de investiţii publice, precum şi pe raţionalizarea procesului de investiţii publice. De asemenea, în vederea accelerării investiţiilor, Guvernul a întreprins deja demersuri pentru modernizarea şi simplificarea cadrului normativ care guvernează achiziţiile publice la nivel naţional", a spus Viorel Ştefan.
De asemenea, el a precizat că România participă activ la toate etapele Semestrului European şi menţine un dialog constant şi consolidat cu Comisia Europeană.
"Publicarea de către Comisie a propunerilor de recomandări specifice de ţară pentru statele membre, în luna mai, constituie unul dintre momentele cheie ale Semestrului. Obiectivul general al propunerilor de recomandări pe anul acesta este de a încuraja statele membre, în contextul economic favorabil actual, să adopte măsuri care să sporească rezilienţa economiilor naţionale", a arătat Viorel Ştefan.
El a precizat că, pentru România, cele trei recomandări din 2018 includ aspecte privind politica fiscal-bugetară, dialogul social şi guvernanţa participativă, protecţia socială, educaţia, sănătatea, mai buna reglementare, prioritizarea şi implementarea investiţiilor în infrastructura mare, achiziţiile publice şi guvernanţa corporativă a companiilor de stat.
"Vă asigur că Guvernul României va răspunde recomandărilor specifice de ţară prin măsuri care vor confirma voinţa politică pentru continuarea reformelor şi pentru consolidarea capacităţii administrative necesare implementării acestora, bineînţeles în acord cu angajamentele asumate prin Programul de guvernare 2018-2020. În ansamblu, România a progresat în punerea în aplicare a recomandărilor specifice de ţară începând din 2013, unele reforme fiind continuate, potrivit constatărilor Comisiei Europene, chiar şi în perioadele dificile din punct de vedere economic", a mai afirmat Viorel Ştefan.
La rândul său, prezentă la dezbatere, senatorul Gabriela Creţu, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Senat, a spus că "Semestrul European vine să suplinească lipsa unei politici economice şi bugetare comune".
"Atingerea unor obiective comune de către state aflate în situaţii economice şi financiare, dar mai ales sociale diferite, presupune măsuri adaptate acestora. În mod declarativ, toţi factorii implicaţi sunt de acord că nu există soluţii universal valabile (...) Obiectivul general comun ar fi convergenţa şi coeziunea. În cazul Semestrului European, argumentele sunt în principal cele de natură financiar-economică (...) Coeziunea şi convergenţa sunt obiective care trebuie atinse şi pot fi atinse, dacă măsurile stabilite la ambele niveluri, naţional şi european, sunt concertate, converg ele însele", a mai afirmat Gabriela Creţu.
Dezbaterea "Semestrul European 2018: Recomandări specifice de ţară şi măsuri naţionale de răspuns" este organizată de Ministerul Afacerilor Externe, în parteneriat cu Institutul European din România. La eveniment participă şi ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, alături de reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai Ministerului Educaţiei, ai Blocului Naţional Sindical şi ai Federaţiei Naţionale Sindicale "Alma Mater".
Vezi şi Raed Arafat şi-a vândut vila: Câţi bani a încasat celebrul medic, dar şi ce avere are
Surpriză totală! Cine este și ce avere are noul procuror-șef interimar al DNA
Anunţ important despre deficitul bugetar pe 2018: Viorel Ştefan a făcut publice cifrele
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

13:00Social
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

18:00Social
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

15:00Social
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi
Articole Similare

11:30Actual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



