Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, recunoaște că nu l-a cunoscut pe fiul disidentului Gheorghe Ursu, Andrei Ursu, și dă vina pe „o regretabilă confuzie”.
Joi seara, președintele ALDE declarase că Andrei Ursu i-a fost student și că îi împărtășise „cu mare frică” tragedia prin care trecea familia sa.
După ce a văzut scrisoarea prin care Tăriceanu își cere scuze, Andrei Ursu i-a dat o replică și explică faptul că tot acest episod președintele Senatului o ține din minciună în minciună.
„Mă simt obligat să răspund public scuzelor pe care mi le-a trimis domnul Călin Popescu-Tăriceanu sub pretextul unei "regretabile confuzii", atât pentru faptul că domnia sa a făcut publică scrisoarea pe care mi-a adresat-o, cât mai ales pentru că nu văd în ea decât o neverosimilă și lamentabilă cramponare în încercarea de a se asocia, fără vreo baza reală și legătură directă, cu cauza dizidenților din anii '80.
1. Pretinsa explicație "că e vorba de un alt student" cu o "dramă similară", că "au mai fost, poate, destui în acele vremuri" este o nouă aserțiune nefondată a politicianului. Nu se cunoaște vreun alt caz de disident ucis în închisoare de Securitate în 1985 (și nici în anii adiacenți).
2. Dacă a făcut o regretabilă "confuzie", îl invit pe domnul Călin Popescu-Tăriceanu să dezvăluie public cine era acel "alt student înalt, subțire și brunet" care i-ar fi destăinuit că tatăl sau ar fi fost ucis în închisoare de Securitate în 1985?
3. Ar fi absurd să nu fi știut cum îl chema pe acel ipotetic student, mai ales în condițiile în care domnia sa singur spune că în facultate cazul lui Gheorghe Ursu era "intens comentat". Să înțelegem deci că a cunoscut pe fiul unui alt disident Ursu ucis de Securitate în închisoare?
(Ar fi trebuit ca această persoană să și semene cu mine – atâta vreme cât legat de cazul tatălui meu eu însumi am apărut ocazional în mass-media începând din '90, deci în aceste "mai multe decenii" de când domnul Tăriceanu pretinde că ne confundă).
4. E aiuritoare pretenția domnului Călin Popescu-Tăriceanu că nu ar vedea "ce capital politic" ar fi putut obține "doar relatând o discuție de acum aproape 40 de ani cu fiul unui mare disident", când tot domnia sa continuă, în aceeași scrisoare pe care mi-a adresat-o, atacurile împotriva Procurorului General pentru că acesta ar fost "angrenat în prigonirea opozanților regimului comunist" și încadrându-l în "sistemul paralel și nelegal de putere".
Dacă domnul Călin Popescu-Tăriceanu se preface că nu vede miza politică a propriului demers, eu cred că poporul român nu suferă de aceeași miopie și o vede. Voi încerca însă să i-o explicitez domnului Președintele al Senatului din nou:
Domnia sa a încercat să profite de numele tatălui meu, și încearcă în continuare din răsputeri să își asocieze abuziv numele pătat în dosare de corupție, cu cel al unui disident ucis de Securitate, exclusiv pentru a-l ataca, de pe o poziție de "apropiat al opozanților", pe Procurorului General, pe care-l acuză de "prigonirea opozanților".
(Aceeași parazitare a cauzei adevăraților disidenți anticeaușiști o văd și în campania PSD, un partid sub a cărui guvernare un torționar al tatălui meu a ajuns colonel, dosarele de la Securitate ale tatălui meu erau ascunse sau falsificate, ce mai rămăsese din jurnalul tatălui meu a fost distrus, securiști condamnați pentru poliție politică au ajuns generali în SRI, iar justiția PSD-istă, cu adevărat "paralelă" cu dreptatea, i-a acoperit pe tortionarii Pîrvulescu și Hodis, care abia astăzi sunt judecați pentru crime împotriva umanității).
Este știut de toată lumea că domnul Călin Popescu-Tăriceanu este nu doar din ultimele zile, de când cu Aiudul sau Dosarul Revoluției, în acest război cu Procurorul General și cu "sistemul paralel și nelegal de putere", respectiv DNA-ul. Și anume, de când politicianului ALDE i-au fost descoperite actele de corupție și DNA-ul i-a făcut dosare în acest sens. Deci nu pentru vreun rol în dosarele opozanților anticomuniști sau în cel al Revoluției îl atacă domnul Călin Popescu-Tăriceanu pe Augustin Lazăr de câțiva ani încoace. Îl atacă pentru că acesta din urmă s-a luptat să fie pedepsite actele de corupție ale politicienilor din România. Evident, și cele ale domnului Călin Popescu-Tăriceanu.”, arată Andrei Ursu, într-o scrisoare publicată de Digi24.
Citește și:
Bucurie imensă pentru milioane de români! De ce beneficii veți avea parte
SURSE Informație-bombă după ultimul avertisment dat de Liviu Dragnea! ‘Se cheltuie bani pe prostii’
Vești pentru mii de români! Se dau amenzi de mii de lei
Apele nu se liniștesc! Scrisoarea care îl înfundă pe Călin Popescu Tăriceanu
Autor: Andreea Corina Chiriac, redactor
Publicat: 13-04-2019 09:30
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

13:00Social
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

15:00Social
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi

18:00Social
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură
Articole Similare

11:30Actual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



