Apropiatul Vioricăi Dăncilă aruncă bomba: Este un abuz că ANI face publice declarațiile de avere

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 21-06-2019 10:23

Actualizat: 21-06-2019 10:07

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Marian Oprişan, lider al CJ Vrancea şi vicepreşedinte al PSD, susţine că practica ANI privind declaraţiile de avere ar fi ceva „exagerat“, adică acestea să fie depuse, dar să nu fie şi publice, pentru că există riscuri. Marian Oprişan este unul dintre politicienii care au declaraţiile de avere anonimizate, arată Libertatea.


Explicaţia sa e că nu ar trebui ca acestea să fie publice, deoarece apar mai multe riscuri, printre care şi posibilitatea să fie „călcat de hoţi“, potrivit sursei citate.


„Practica occidentală e următoarea: îţi depui declaraţia de avere, dar ea nu e în văzul lumii. Discutăm în termeni realişti. Nu e cazul meu, dar poate are cineva două tablouaşe, nu ştiu care, şi vrem să-l facem guvernatorul Băncii Naţionale sau prim-ministru, ceva. E frumos să-i dea cineva în cap că află că are două Rembrandturi?”, spune vicepreşedintele PSD, pentru
Libertatea.


De altfel, Oprişan spune că el va fi transparent în momentul în care îşi actualizează declaraţia de avere pe site-ul Consiliului Judeţean Vrancea, dar subliniază că ANI exagerează.


„Uitaţi-vă la practica ţărilor civilizate. Singura ţară în care suntem de factura asta, în acest moment, cu Agenţie Naţională de Integritate în acest mod, este România. Este exagerat“, a precizat Oprişan.

 

Vezi și:

Afacerile cu statul ale USR-istului acuzat de trădare! Finanțări anuale pentru unul dintre ‘băieții deștepți’ ai Guvernului Cioloș


Se aplică de la 1 iulie 2019! Mii de români sunt vizați


EXCLUSIV Acuzații-dinamită la adresa giganților de pe piață: ‘Suprataxează românii din cauza bonurilor de masă’

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri