Informații importante pentru toți părinții! Cererile de înscriere în clasa pregătitoare încep de luni, 4 martie.
Și în acest an, înscrierea în clasa pregătitoare se face în două etape, prima dintre acestea începând lunea viitoare, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) și publicat de puțină vreme în Monitorul Oficial.
Astfel, după cum stabilește Ordinul MEN nr. 3.181/2019, părinții își vor putea înscrie copiii la școală începând cu data de 4 martie și până în 22 martie 2019, la ora 18:00. Anterior perioadei în care se pot face înscrierile în clasa pregătitoare, școlile vor organiza diverse acțiuni.
Este vorba, mai exact, despre organizarea, în perioada 26 februarie – 9 martie 2019, a unei “Zile a porților deschise”, zi în care părinții vor putea vizita școala la care întenționează să-și înscrie copilul și vor putea discuta cu dascălii din acea școală. Anterior, în data de 25 februarie 2019, școlile și inspectoratul școlar vor afișa la sediul lor, dar și pe website-urile proprii, programul de completare a cererilor-tip de înscriere în clasa pregătitoare.
Ulterior, în data de 29 martie 2019, după ce toate cererile de înscriere au fost procesate, se va afișa (la școli, dar și pe website-ului inspectoratului școlar) situația copiilor înmatriculați, numărul de locuri rămase libere și lista cu copiii neînscriși după prima etapă de înscrieri, notează avocatnet.ro.
Ce acte sunt necesare pentru înscriere?
Completarea cererii-tip de înscriere a copilului în clasa pregătitoare poate fi făcută, ca și în anii anteriori, online sau la secretariatul școlii la care părinții doresc să-i înscrie pe cei mici. La depunerea cererii, părinții vor depune și o copie a actului de identitate propriu, precum şi o copie a certificatului de naştere al copilului.
Suplimentar, în cazul în care este necesară evaluarea dezvoltării psihosomatice, părinţii trebuie să depună şi o copie a rezultatului pozitiv al acesteia, iar în cazurile în care înscrierea se cere la o altă unitate decât şcoala de circumscripţie, părinţii vor depune și documentele care dovedesc îndeplinirea criteriilor de departajare, ce vor fi sunt afișate de către fiecare școală în parte, scrie sursa mai sus citată.
Citește și:
Banca Transilvania scrie istorie! Lovitură imensă pe piața bancară – De 19 ani nu s-a mai întâmplat asta
Lovitură pentru toți clienții RCS&RDS! Ce se întâmplă în această noapte
Lovitură puternică pentru acești români! Se scumpește de la 1 martie
Atenție! Aceste cereri se depun începând cu 4 martie
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați
Articole Similare

11:30Actual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



