Noul sistem de TVA cu plată defalcată nu este deloc pe placul companiilor. Deși toate guvernele promit reducerea birocrație, aceasta crește fără oprire. Și iată că și noua procedură introdusă va complica lucrurile, în loc să le facă mai ușoare. Cosnultantul fiscal, Adrian Bența susține că se vor dubla numărul de operaţiuni bancare ale plătitorilor de TVA. Și că în plus de asta ordonanţa introduce și un număr foarte mare de contravenţii pentru cei care greşesc procedura.
Executivul a adoptat săptămâna aceasta o ordonanţă prin care se introduce obligativitatea plăţii defalcate a TVA începând cu 1 ianuarie 2018, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA având obligaţia de a deţine şi gestiona un cont de TVA pentru încasarea şi plata TVA aferente operaţiunilor taxabile (achiziţii de bunuri/servicii, livrări de bunuri/prestări servicii).
”Măsura este în avantajul contribuabililor corecţi, care îşi achită sumele datorate cu titlu de TVA către bugetul de stat, întrucât va contribui la reducerea semnificativă a concurenţei neloiale din partea acelor contribuabili care nu îşi plătesc datoriile către stat şi utilizează resursele financiare din TVA pentru alte scopuri”, se arată în comunicatul de presă al guvernului.
Vezi și Probleme mari pentru Rareș Bogdan! Cine îi cere 40.000 de euro și de ce
Însă, consultantul fiscal Adrian Benţa a declarat, pentru MEDIAFAX, că noul sistem de TVA cu plată defalcată este unul complicat ce dublează numărul de operaţiuni bancare ale plătitorilor de TVA şi implementarea sistemului va consuma foarte multe resurse financiare şi resurse umane. Pe de altă parte acesta este sistemul este experimental, deoarece nicăieri în Europa nu s-a implementat un astfel de sistem care să fie obligatoriu pentru toate persoanele impozabile din perspectiva TVA.
“Raportându-ne la diverse discuţii de lucru şi analize efectuate cu specialişti în fiscalitate şi contabilitate, părerile unanime sunt că se va bloca sistemul şi consecinţele cele mai grave sunt suportate tot de contribuabilii cinstiţi. Pe de altă parte este vorba despre introducerea unui număr foarte mare de contravenţii calculate ca procent din sumele asupra cărora s-au identificat diverse erori. Pentru unele contravenţii considerate mai grave amenda este şi la 50% din suma de TVA pentru care s-a greşit procedura, procent ce, în opinia mea, devine deja o confiscare şi nicidecum o sancţionare a unei fapte ce nu reprezintă infracţiuni”, spune Adrian Benţa.
Vezi și Șocant! Taxă la BISERICĂ pentru cei care vor să obțină permisul: Cum este posibil și în ce oraș din România se aplică
Consultantul fiscal arată că, în ciuda faptului că s-au prevăzut unele facilităţi acordate doar la societăţi şi nu şi la PFA urile plătitoare de TVA, este de aşteptat ca un număr foarte mic de contribuabili să opteze pentru aplicarea acestui sistem în perioada 1 octombrie 2017 – 31 decembrie 2017. De asemenea, este posibil ca să se proroge termenul de intrare în vigoare obligatoriu pentru toate persoanele impozabile de la 1 ianuarie 2018.
Atenție! Ce contravenții riscați dacă greșiți procedura "TVA defalcat"
Trending

13:30Entertainment
Meseria secretă a lui Irinel Columbeanu în comunism. Serghei Mizil l-a dat de gol recent pe prietenul său

15:00Economie
Impozit de 26 de ori mai mare pe casa din București. Calculele care arată cât se vor mări taxele, dacă se calculează la valoarea de piață

09:30Politica
Ministrul Finanțelor a făcut anunțul despre mărirea taxelor și impozitelor, de anul viitor. Scenariul gândit de Alexandru Nazare

11:30Social
Atât câștigă un casier de la Kaufland. Salariile reale încasate de lucrătorii retailerului german

09:00Economie
Black Friday la Carrefour te lasă să cumperi 2 produse și să achiți 1. Ce articole intră în promoție

14:30Social
Temperatura la care ar trebui să-ți setezi termostatul. Te ferește de facturile mari la curent

10:30Economie
Dezastru pentru Bursa de Valori București. De ce a pierdut 4 miliarde de lei într-o săptămână

11:00Social
Noul ministru al Educației a pus ochii pe profesorii care dau meditații

07:00Economie
Medicine ajunge în România. Marca poloneză de haine deschide în Mega Mall, București

12:00Economie
Cât de rapid este internetul tău, în funcție de zona în care stai. Situația pe județe

12:00Economie
Cât de rapid este internetul tău, în funcție de zona în care stai. Situația pe județe
Articole Similare

circa 1 oră în urmăEconomie
A crescut prețul gazului. De când ar putea să se scumpească și facturile de la furnizori

20:00Economie
ANAF vinde din ograda CFR ca să rezolve problemele financiare ale companiei. Firma de stat are o mulțime de datorii

19:00Economie
Reduceri de până la 90% la haine, de Black Friday. Fashion Days aduce ofertele de pe 1 noiembrie 2026

18:00Economie
CFA, prognostic sumbru pentru evoluția leului. Cât ar urma să ajungă un euro, în următoarele luni

17:30Economie



