Potrivit directorului general al Registrului Auto Român, datorită eliminării timbrului de mediu, în ianuarie 2017, numărul de automobile a crescut cu aproximativ 12%, adică 38 000 de unități, ajungând după primul trimestru, la o creștere de 80% ( 61 000 de exemplare).
RAR a mai constatat că vârsta medie a automobilelor a crescut de la 8,7 ani (2016) la 10,5 ani. Potrivit Antena 3, cei care au mașini mai vechi de 12 ani, vor efectua ITP-ul mai frecvent decât cei cu automobile mai noi.
„Registrul Auto Român intenţionează să propună ca măsură de majorare a siguranţei rutiere, în actualul context al evoluţiei parcului auto naţional, creşterea frecvenţei de efectuare a ITP pentru autoturismele mai vechi de 12 ani, de la doi ani cât este în prezent, la un an”, a declarat oficialul RAR.
Vezi și Ce țări au acordat României puncte la Eurovision
Cine este cea mai bogată româncă din lume, care vrea să intre în politică și pentru ce partid va candida
Atentie! Ce trebuie să știe românii care au mașini mai vechi de 12 ani
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEntertainment
Denise Rifai se întoarce pe micile ecrane. Fosta prezentatoare de la Furnicuțele a semnat cu Antena Group pentru altă producție

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026
Articole Similare

14:00Social
Încă o materie ar putea deveni obligatorie în școlile din România. Vestea a venit de la Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății

12:00Social
Fără AI în școli. Google va avea această opțiune ca elevii să nu mai trișeze

11:00Social
Postul Crăciunului 2026. Începe pe data de 15 noiembrie 2026, când sunt zilele cu dezlegare la pește

10:30Social
Fiul lui Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. I se aduc acuzații grave

09:30Social



