crestere grafic

sursa foto:  pier-uk.co.uk

Atenție! Creșteri mari pe o importantă piață

Mare atenție! Volumul închirierilor spaţiilor de birouri crește la 339.100 mp la finalul primelor trei trimestre ale anului.

Primele trei trimestre din 2019 au fost mai bune pe toate segmentele de piaţă, atât în ceea ce priveşte închirierea de spaţii noi, cât şi al prelungirii contractelor de închiriere vechi şi al renegocierilor, arată compania într-un comunicat.

”Piaţa de birourilor se menţine pe un trend ascendent, este o perioadă de dezvoltare şi extindere atât pentru companiile multinaţionale, cât şi pentru cele locale. Companiile au fost atrase în special de pre-închirierea de spaţii in proiectele noi, segmentul pre-închirierilor înregistrând o creştere cu 40% în primele trimestre ale acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut: la 96.000 în 2019 faţă de 68.000 mp anul anterior”, afirmă Alexandru Petrescu, managing partner la ESOP Consulting.

În total, în trimestrul trei din 2019 s-au tranzacţionat birouri cu o suprafaţă totală de 90.810 mp, suprafaţa medie de închiriere fiind 1.196 mp.

Cele mai mari suprafeţe de birouri au fost închiriate în proiectele Iride Park, AFI Park, Dacia Office, Orhideea Towers şi Timpuri Noi Square.

În Cluj Napoca, cele mai mari tranzacţii de închiriere au vizat spaţii de birouri în proiectele Record Park şi CBC, iar în Timişoara proiectul Iulius Tower.

„Suprafaţa de birouri ce ar putea  fi livrată în 2019 în Bucureşti va depăşi 350.000 mp iar în 2020 există în pipeline o suprafaţă asemănătoare. De aceea considerăm că activitatea de tranzacţionare îşi va păstra dinamismul şi în perioada următoare, ritmul de pre-închirieri fiind unul susţinut, existând opţiuni variate pentru firmele care doresc un plus de confort şi facilităţi angajaţilor”, estimează Alexandru Petrescu de la ESOP Consulting.

ESOP este o companie specializată în segmentul comercial al pieţei imobiliare. ESOP a tranzacţionat în ultimii trei ani peste 120.000 mp spaţii de birouri. Printre clienţii săi sunt Harman Romania, Hella Romania, IPSOS Interactive Services, Konica Minolta, Lugera & Makler, Enel, Alcedo, Sygenta, SNC Lavalin, 1 and 1 Romania, Asseco, informează news.ro

Vezi și

 

Lovitură uriașă pentru o cunoscută bancă din România! Amenda colosală pe care o are de plătit

Traian Băsescu provoacă un cutremur! Pentru cine a lucrat, în realitate, Kovesi: ‘Acum au extras-o’

Vești importante! Ce persoane vor putea ieși mai repede la pensie

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare


No items