Se anunță schimbări mari pentru polițiștii locali. Totul este prevăzut într-un proiect de lege susținut de liderii unuia dintre sindicate. Acesta a semnat o petiție pentru crearea unei legi care să definească statutul polițiștilor locali.
“Poliţiştii locali îşi desfăşoară activitatea în condiţii de muncă care implică riscuri, o suprasolicitare nervoasă, poziţii ortostatice prelungite sau efort fizic care poate duce la uzura prematură a organismului, condiţii nefavorabile de climat, temperaturi extreme, portul armamentului şi muniţiei. În acest context se constată că ameninţările şi vulnerabilităţile la adresa vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii poliţiştilor locali se înmulţesc, acestea constituind riscuri deosebite, unele dintre aceste agresiuni fizice sau atacuri având drept urmare rănirea gravă sau decesul poliţiştilor locali aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.
“Art. 6
(1) Poliţistul local beneficiază de încadrarea activităţii în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii de muncă, în funcţie de specificul fiecărei activităţi desfăşurate.
(2) Poliţistul local care are atribuţii, conform fişei postului, pe liniile de ordine publică şi circulaţie rutieră se încadrează în categoria de activităţi de condiţii speciale.
(3) Poliţistul local care este încadrat în celelalte structuri prevăzute de lege, se încadrează în categoria de activităţi deosebite de muncă, sau alte condiţii de muncă“.
Poliţiştii locali vor da concurs pentru ocuparea postului, conform reglementărilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarului public.
Aceştia trebuie să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihic, să nu aibă cazier sau dosar penal, să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită socială.
După încadrare, vor urma un curs de formare în instituţiile de învăţământ ale MAI. Poate fi destituit din funcţie doar poliţistul local pe numele căruia rămâne definitive o sentinţă de condamnare a unei instanţe de judecată, nu în cursul procesului sau al urmăririi penale.
“Art. 14
(1) Poliţiştii locali se încadrează în trei categorii, definite în raport cu nivelul studiilor necesare, astfel:
a) Categoria A – Poliţist local clasa 1 – cuprinde poliţişti locali cu studii superioare de lungă durată
b) Categoria B – Poliţist local clasa 2 – cuprinde poliţişti locali cu studii superioare de scurtă durată
c) Categoria C – Poliţist local clasa 3 – cuprinde agenţii de poliţie locală cu studii liceale sau postliceale, absolvite cu diploma de bacalaureat”.
După îndeplinirea stagiului minim în grad, poliţistul local poate avansa la gradul profesional următor, dacă are şi calificativul cel puţin “bine” pe perioada de referinţă. Perioada de stagiu pentru un debutant este de 1 an, apoi de la 3 la 5 ani pentru principal şi de la 5 la 7 ani pentru poliţist local superior, întocmai ca la funcţionarii publici. Și funcţiile de conducere sunt conforme cu Statutul funcţionarului public, de la şef de birou la director general.
Echipamentul de protecţie, uniforma şi alte asemenea bunuri sunt asigurate de unitatea la care lucrează poliţistul local.
“Art. 34 – Poliţistul local şi membrii familiei sale au dreptul la protecţie din partea structurilor specializate ale statului faţă de ameninţările sau violenţele la care ar putea fi supuşi ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu acestea”.
Răspunderea este disciplinară, sancţiunile pentru abateri sau încălcarea normelor fiind cele statuate şi în Legea nr. 188/1999 privind funcţionarii publici: mustrare scrisă, diminuarea salariului, suspendare din funcţie, retrogradare, destituire. Sancţiunile vor fi aplicate doar după o cercetare prealabilă şi audierea poliţistului încriminat.
Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie aprobat de Parlament, promulgat de Klaus Iohannis şi publicat în Monitorul Oficial.
Citește și:
Cod roșu de alertă! Toți cei care au cumpărat aceste produse de la Mega Image sunt vizați – Trebuie distruse
Mare atenție!Toți șoferii sunt vizați- Se dau amenzi uriașe
Detalii neștiute ies la iveală! Dezvăluiri incredibile despre înlocuitorul Olguței Vasilescu
Atenție! Se schimbă această lege. Cei care lucrează în acest domeniu sunt direct vizați
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

13:00Social
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori
Articole Similare

11:30Actual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



