ASF a organizat luni cea de-a doua sesiune a dezbaterilor publice pentru definitivarea Proiectului de Normă privind asigurările auto din România, pentru aplicarea noului cadru al pieței asigurărilor dat de Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.
"Noua lege, intrată în vigoare în data de 12 iulie 2017, aduce o serie de soluții pentru reașezarea pieței asigurărilor pe coordonate viabile, în vederea eliminării dezechilibrelor manifestate în trecut, care au fost de altfel și sancționate de Legea Concurenței. Legea 132/2017 introduce o serie de abordări moderne, fiind structurată în jurul nevoilor consumatorului. Printre cele mai importante repere pe care acest act normativ le stabilește se numără tariful de referință, o instituție cu noi roluri și responsabilități — BAAR, conceptul clientului cu risc ridicat și decontarea directă", se arată în comunicat, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, importanța stabilirii unor noi reguli de funcționare a pieței RCA este dată de caracterul obligatoriu al asigurării de răspundere civilă auto, care induce o responsabilitate strictă și nenegociabilă în relația cu consumatorul pentru toți cei care au un rol determinant în acest sistem — asigurători, brokeri sau service-uri auto.
Vezi și Rareș Bogdan îl amenință dur pe Liviu Dragnea! Ce informații deține despre liderul PSD
ASF precizează că în sprijinul acestei abordări, Norma privind asigurările auto din România detaliază mecanismele necesare pentru ca principiile prevăzute de legea RCA să își poată dovedi utilitatea.
"În această formă, proiectul reflectă rezultatul unui efort comun al tuturor părților interesate din piața asigurărilor RCA — asociații de protecția consumatorilor, societăți de asigurare, transportatori, brokeri și service-uri auto, precum și alte asociații alături de care ASF, pe parcursul celor două sesiuni de dezbateri publice, a urmărit cu precădere clarificarea unor aspecte cum ar fi: reglementarea elementelor contractului RCA, inclusiv reînnoirea acestuia; formatul poliței de asigurare; reglementarea condițiilor și criteriilor de autorizare și practicare a asigurării RCA pe teritoriul României; criteriile de risc și instrumentele utilizate în calculul tarifului de primă; asigurările RCA aplicabile asiguraților cu risc ridicat; modalitatea de avizare și înregistrare a personalului care efectuează constatarea daunelor; reglementarea modalității de constatare, evaluare, stabilire și plată a despăgubirilor; modalitatea de decontare directă; reglementarea criteriilor de aplicare a sistemului bonus-malus; facilități și penalități aplicabile asiguraților", se arată în document.
Proiectul de Normă privind asigurările auto din România va fi înaintat Consiliului ASF, înainte de publicarea în Monitorul Oficial al României.
Vezi și Alarmă de gradul 0! Dezvăluire: care ar fi de fapt planul real al PSD cu taxele și impozite
Atenție șoferi! Se introduce un nou tarif de referință
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



