Augustin Zegrean: ‘În sfârșit, avem un prim-ministru care spune că e clară Constituția. Dacă vor să păstreze coaliția, atunci trebuie să respecte termenii înțelegerii’

Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale a României (CCR), a declarat că atunci când vine vorba despre revocarea unui membru al Guvernului ”nu este atributul exclusiv al prim-ministrului, el doar propune președintelui revocarea unui membru al Guvernului”.

 

”Mă bucur că domnul prim-ministru a spus că este clară Constituția în privința aceasta pentru că până acum tot timpul a fost criticată Constituția. În sfârșit, avem un prim-ministru care spune că e clară Constituția. În situația asta trebuie citite trei articole din Constituție – 85, 106, 107 – în articolul 106 se spune în ce situații se pierde calitatea de ministru, și una dintre ele este revocarea. Revocarea nu este atributul exclusiv al prim-ministrului, el doar propune președintelui revocarea unui membru al Guvernului.

În caz de remaniere, așa spune Constituția, în articolul 85, președintele numește și revocă la propunerea prim-ministrului. Sigur că, acum fiind vorba de coaliție, eu nu știu ce înțelegere au ei între ei, dacă au o înțelegere că în momentul în care partidul care a propus un ministru vrea să-l revoce, cere prim-ministrului revocarea și acesta este obligat să o facă. Trebuie să respecte înțelegerile”.

Întrebat ce se întâmplă dacă premierul este cel care vrea revocarea unui ministrul, fostul președinte al CCR a explicat: ”În situația aceasta, știți foarte bine că istoria e veche, se poate întâmpla să se rupă coaliția și asta nu știu dacă le mai convine. Dacă vor să păstreze coaliția, atunci trebuie să respecte termenii înțelegerii, dar nu încălcând Constituția”.

Zegrean: Asta e specific la noi, din momentul în care se pune pe scaun un ministru, se vorbește despre schimbarea lui

 

Întrebat, de asemenea, de ce se discută despre revocarea miniștrilor la doar două luni de când cele trei partide au început să guverneze împreună, Augustin Zegrean a precizat: ”Asta e specific la noi, din momentul în care se pune pe scaun un ministru, se vorbește despre schimbarea lui, nu e prima dată. Eu îmi amintesc de foarte mulți prim-miniștri care, din momentul în care au fost votați de Parlament, deja lumea vorbea despre cât vor rezista acolo. Au rezistat până la capăt, n-am avut până acum alegeri anticipate, s-au mai schimbat prim-miniștri, dar nu s-a ajuns la alegeri anticipate, deci vor avea grijă și de această dată să nu ducă țara la alegeri anticipate”.

Dan Barna a declarat marți seară că fiecare partid din cadrul coaliției de la guvernare își evaluează propriii miniștri, iar decizia privind remanierea unuia dintre ei nu poate fi luată de premier fără consultarea partidelor.

”Nu există varianta în care premierul ia cu mâna un ministru de la noi fără acordul nostru. Nu există nici varianta ca eu, unul dintre liderii Coaliției, să facă acest lucru cu un ministru PNL. Restul sunt speculații, glume”, a spus președintele USR.

În replică, premierul Florin Cîțu a precizat: ”Eu respect Constituția și în Constituție se spune foarte clar cum se face o remaniere. Restul, discuții politice, ce se întâmplă în spate este altceva. Atributul remanierii și în momentul în care se ia o decizie, este decizia premierului, el are ultima decizie. În rest, discuții putem să avem și vom avea discuții tot timpul. Eu vorbesc doar despre Constituție și despre atribuțiile fiecărei persoane din Guvernul României”, conform b1.ro.

Citește și:

ANAF le-a pus gând rău jucătorilor la păcănele, premianților din cultură și celor care încasează venituri în străinătate, din premii sau jocuri de noroc

EXCLUSIV Lucian Bode pregătește reorganizarea Ministerului de Interne! Mai apar două funcții de conducere în MAI

Cutremur între ANPC și ANSVSA! Omul pe care Dacian Cioloș a fost forțat să-l destituie, la o zi după ce tot el l-a făcut șef, revine în prim-plan!

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare