lege

sursa foto:  gazetadecluj.ro

Avertisment dur: ‘Va fi o explozie a prețurilor’! Ce se va scumpi semnificativ în lunile următoare

Adrian Câciu face o radiografie a deciziei Guvernului privind modificarea programului Prima Casă.

Ridicarea plafonului până la care poate fi achiziţionat un apartament prin Programul Noua Casă este total în dezavantajul beneficiarilor care vor plăti preturi mai mari, a statului (garantii mai mari = datorie publică mai mare), dezechilibrant pentru piaţa creditelor imobiliare şi discriminatoriu faţă de beneficiarii programului Prima Casa, explică Adrian Câciu.

El amintește că Programul „O familie, o casa”, aprobat prin Legea nr. 40/2020, avea un plafon de achiziţie a unui apartament de 70.000 euro. Programul Prima Casa avea un plafon de 65.000 euro. 65% din total credite imobiliare sunt credite Prima Casa, deci este evident că existenta acestor plafoane a ajustat si piata preţurilor la imobiliare menţinând-o într-un echilibru, concluzionează analistul.

”Vă invit să faceţi un exerciţiu de imaginaţie şi să vă închipuiţi ce înseamnă ridicarea plafonului la 140.000 euro pe unitate locativă având în piaţă aceleaşi unităţi locative care se valorificau la 60-70 mii euro”, scrie în continuare profesorul ASE pe pagina sa de Facebook.

Va fi o explozie a preturilor in imobiliare, susține Adrian Câciu. O creştere a preturilor între 25 şi 50%. Enorm! În context de criză să ai creştere artificială de preţuri încurajată prin măsuri statale este dezastru socio-economic. Dar şi o creştere semnificativă a riscului aparitiei creditelor neperformante. Este evident că oamenii vor dori ceva mai scump, mai mare, chiar dacă există riscul să nu poată plăti timp de 30 de ani ratele. Dar ce ne facem dacă acel „mai scump şi mai mare” este vechiul „mai ieftin si la fel de mare”?, întreabă retoric analistul.

Cine profită? Si de ce se face acest lucru pe seama statului care garantează valori care vor fi evident supraevaluate? Sunt curios ce spune BNR despre acest subiect.

Citeşte și: EXCLUSIV Lovitură în plin pentru șeful SRI, Eduard Hellvig! Salariul său, în cădere liberă, după ‘Era Dragnea’ și până în prezent!

EXCLUSIV Lovitură pentru Mihai Gâdea! Afacerea soției s-a prăbușit

Contracte de mii de lei pentru ‘băieții deștepți’ din PNL. Prin ce încrengături dubioase au reușit să dea lovitura

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare