Avocatul Alinei Bica, Laura Vicol, a făcut o dezvăluire „atomică” la un cunoscut post de televiziune, în contextul deciziei Curții Constituționale a României privind revocarea procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi.
În ziua în care CCR a prezentat motivarea ce stă la baza deciziei care îl obligă pe președintele României, Klaus Iohannis, să o demită pe șefa DNA, Vicol a dezvăluit ce negocieri s-ar purta în aceste zile.
Laura Vicol este sigură că lui Kovesi i se va oferi un post călduț.
„Cu siguranță, doamnei Kovesi i se va oferi un post călduț, pentru că și dânsa știe foarte multe și ar fi ușor neplăcut și nepotrivit să înceapă să vorbească inclusiv doamna Kovesi, despre ordinele care i s-au dat și a fost obligată să le respecte. Deci, cu siguranță, pe viitorul post al doamnei Kovesi se poartă negocieri, însă decizia Curții Constituționale nu este negociabilă”, a afirmat Laura Vicol.
Decizia Curții Constituționale de a-l obliga pe Klaus Iohannis să o revoce pe Codruța Kovesi devine obligatorie, odată cu publicarea în Monitorul Oficial. Președintele Iohannis a anunţat că va face un anunţ abia după ce va citi atent documentul.
Vezi și EXCLUSIV! Dezastru în sistemul medical! Pacienții în mare pericol! De ce nu vor mai putea primi pacienții bilete de trimitere
Dezvăluiri despre lupta cu Statul Paralel și bezelele trimise lui Kovesi- Adevăratul scop al lui Liviu Dragnea
Elena Udrea nu este cap de afiș pe site-ul Poliției Române! Ce infractor deosebit de periculos i-a luat faţa fostului ministru, pe pagina persoanelor urmărite – El a declanșat o implozie în DIICOT
Radu Banciu îl face praf pe Klaus Iohannis: ”Are cultura lingvistică a limbii române cam la clasa a șaptea sau a opta”
Avocatul Alinei Bica dinamitează scandalul momentului! Ce i se va oferi Laurei Codruța Kovesi, după ce va fi revocată de la șefia DNA
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



