Avocatul Gheorghe Piperea a lansat un atac necruțător la adresa Băncii Naționale a României. Pe o rețea de socializare, cunoscutul apărător a explicat de ce detesta comunismul înainte de Revoluție.
Piperea a făcut și o comparație a perioadei contemporane cu cea de dinainte de 1989. Avocatul acuză BNR că folosește practici care se regăseau și în acele vremuri tulburi.
„O multime de oameni urasc instinctual comunismul fara sa stie cu exactitate ce era si de ce era comunismul detestabil.
Unii dintre noi, asa ca mine, au trait si inaintea erei noastre, in plina era comunista.
Hai sa va spun eu de ce detestam comunismul – poate cei ca mine isi amintesc, poate cei ce si-au descoperit filonul „de dreapta”, anti-comunist, inteleg ceea ce detesta.
1. Societatea de dinainte de 1989 era impartita intr-o clasa de cateva zeci de mii de privilegiati si restul de 22 de milioane de cetateni romani, care aveau dreptul la egalitatea in saracie si in penuria de bunuri de consum; privilegiatii aveau de toate, inclusiv lucrurile obisnuite ale occidentalilor (blugi, coca-cola, kent, televizor color etc.), lucruri care noua, celorlalti, ni se pareau din alta lume, intangibile; cei – putini – care aveau un pic mai multi bani decat grosul populatiei, nu aveau ce face cu ei, caci nu era nimic de cumparat; privilegiatii aveau acces neingradit la orice liceu, universitate, post in conducerea intreprinderilor sau institutiilor, noi, ceilalti, ajungand acolo mai greu sau deloc (mai ales cand dosarul nu continea ce trebuie); beneficiile economice si sociale se concentrau pe aceasta elita auto-generata si in mainile ei, responsabilitatile erau imprastiate in popor; cand boacana membrului elitei nu era foarte grava (si cand partidul si securitatea nu doreau sa dea un exemplu de „pedepsire exemplara”), se practica rotirea cadrelor, secretarul de partid fiind mutat la ape sau la editura tehnica, iar seful de intreprindere fiind mutat in fruntea unei alte institutii;
2. Ecomomia era planificata, productia generand fie stocuri de marfuri si produse care nu se vindeau, fie cifre elucubrante de depasire a planurilor; desigur, au fost si investitii, mai ales publice, care s-au finalizat cu succes (unele ingloband mari sacrificii umane, altele afectand pe termen lung mediul), dar aceasta s-a intamplat pentru ca forta de munca era ieftina si, uneori, munca era fortata (munca la canal nu este o poveste, ci o realitate care a nenorocit multa lume; in comunism, cine nu isi gasea de munca era bagat la puscarie pentru „vagabondaj”);
3. Totul era propaganda, chiar si acele penibile doua ore pe zi de program tv; bucuria de a trai nu era celebrata, ci descurajata (cine are curiozitatea, poate analiza cenusiul pozelor noastre din acea perioada), succesul economic sau personal era o belea (cine este curios, poate urmari cu atentie piesa Mobila si Durere de Tudor Mazilu), calatoriile si intrunirile, cvasi-interzise;
4. Eram urmariti (sau ni se dadea impresia ca suntem urmariti, pentru ca toti eram considerati suspecti; oamenii mei de la tara, cand ajungeau in Bucuresti si vedeau un militian pe strada, treceau instinctual pe partea cealalalta a drumului), eram incurajati sau santajati sa ne denuntam vecinii si cunoscutii, ne era frica de partidul unic si de securitate si, implicit, de elitele si privilegiatii sustinuti de aceste doua entitati malefice; cei ce nu erau atei sarbatoreau religios in taina; nu aveam Craciun, ci Mos Gerila, care venea la revelion;
5. Desi avortul era interzis, familia propriu-zisa era descurajata prin metode de fidelizare a „clasei muncitoare” fata de intreprinderea sau institutia angajatoare in defavoarea familiei, prin alimentatia rationala practica in cantine sau fabrici de mancare, prin detasari la mari distante de casa si programe de lucru distincte ale membrilor familiei, nevoiti sa stea cat mai mult la cat mai mare distanta unii de altii;
6. Meritul si valoarea erau sacrificate in favoarea docilitatii si a imposturii;
7. Problemele grave ale societatii erau camuflate cu teme artificiale sau ipocrite, precum „lupta pentru pace” si cantarile megalomanice ale Romaniei.
Nu spun ca erau numai lucruri rele in acele vremuri. In definitiv, e perioada copilariei si a adolescentei mele. Egalitatea in saracie si belele nu lasau timp pentru plictiseala (oamenii chiar citeau in acele vremuri, chiar nu se „informau” din pancarte si hashtag-uri) si tensiuni interetnice. Negocierea dura, dimplomatia economica eficienta si avertismentele fata de imperialismul economico-financiar sunt si acum modele de actiune pentru actuala clasa politica – doar ca sunt ignorate, in favoarea unei atitudini de elev silitor. Unele intreprinderi erau fanion in lume. In sport aveam cat de cat performanta. Ceea ce nu se mai intampla acum.
Nu am vrut sa sochez cu cele de mai sus, ci cu cele ce urmeaza.
Tot ceea ce vedeti mai sus enumerat se repeta, aproape identic, in corporatiile care activeaza si in Romania, dar mai ales in corporatiile bancare :
-nu poti fi sef sau sefulet de corporatie bancara daca nu esti agreat de BNR; odata agreat de BNR, esti introdus intr-un soi de conducta de unde esti descarcat pe la diferitele locatii unde trebuie incalzite si conduse niste banci; iti faci treaba (de obicei, prost), reintri pe conducta si o iei de la capat; aceasta este comunista si detestata rotire a cadrelor;
-produsele si serviciile bancare care nu se mai vand (banii baltesc) sau care se transforma in rebuturi (creditele au devenit neperformante) sunt stocuri de „marfuri si produse” identice cu cele pe care nu si le dorea nimeni in comunism, cu exceptia hoitarilor;
-pierderile nu sunt niciodata suportate de corporatia financiar – bancara, ci de contribuabili, de clienti (bun sau rau-platnici) si de deponenti, pentru ca respectiva corporatie este pur si simplu, prea mare pentru a fi lasata sa falimenteze, iar noi suntem pur si simplu prea mici pentru a conta, exact ca in comunism; profitul este privatizat, pierderile sunt socializate;
-a, si apropo, daca tu, cel care citesti cu oroare aceasta postare, lucrezi in corporatie, probabil ca nu ai observat inca, dar corespondenta iti este direct monitorizata de manager, esti urmarit de serviciul compliance, esti lipit de calculator si afundat in mediile de socializare care, la randul lor, te target-eaza si te standardizeaza pentru a fi mai usor de gasit, fie de comercianti care vor sa iti vanda lucruri care sa iti satisfaca visele si dorintele, fie de serviciile secrete;
-in plus, esti incurajat, mai ales in team-building, sa fii fidel corporatiei si nu familiei;
-in plus esti dator vandut la banca, la ifn sau la societatea de leasing, cat sa muncesti trei vieti pentru a-ti plati casa viselor (care are doua camere), masina vietii, care se strica in 3 ani, frigiderul din basm pe care trebuie sa il schimbi la 18 luni;
-propaganda corporatista este mai agasanta si mai rea decat cea comunista (care era doar penibila, generand bancuri si multe ore petrecute in biblioteca sau in drumetii); nu voi face decat sa va reamintesc socantul mesaj publicitar anti-lege DIP publicat de onorabilii din bancking in primavara lui 2016, sub forma unui chenar negru cu un mesaj apocaliptic de moarte a creditarii si a viselor tinerilor; mie, unul, mi s-a parut inca de pe atunci ca seamana cu un ferpar.
Comunismul si capitalismul de prada globalist si neo-liberal sunt doua tipuri similare de elitocratie sau de plutocratie, opuse democratiei si libertatii creative.
A fi simpatizantul sau politicianul – elev silitor al acestor corporatii, dar mai ales al acestor corporatii bancare, nu inseamna sa fii de dreapta, nu inseamna sa fii liberal. Dreapta nu inseamna elogiul comunismului de tip corporatist si, mai ales, nu inseamna elogiul abuzurilor si nedreptatilor acestor puternici ai economiei, ci exact linguseala „poetilor” comunisti pe langa privilegiatii castei conducatoare a Romaniei de dinanite de 1989.
Cand iesiti in strada si detestati si injurati comunistii, ganditi-va pe cine urati de fapt”, a scris Gheorghe Piperea, pe o rețea de socializare.
VĂDUVA rupe tăcerea – FALSURI, abuzuri și MINCIUNI instrumentate de Alexander Adamescu (documente)
