sursa foto:  Revista22.ro

Călin Popescu Tăriceanu pune condiții! Cum ar putea semna pactul cu Klaus Iohannis

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat luni că pactul politic propus de şeful statului Klaus Iohannis trebuie să conţină obligatoriu o serie de elemente între care desecretizarea protocoalelor care au funcţionat între serviciile speciale şi instituţiile din justiţie, conform Agerpres.

„Eu cred că un pact de genul celui pe care preşedintele l-a propus trebuie să conţină obligatoriu o serie de elemente printre care desecretizarea protocoalelor secrete care au funcţionat între servicii şi instituţiile de justiţie. Deci acest pact, dacă vorbeşte despre viitorul României, despre democraţia din România, nu poate să excludă aceste lucruri, pentru că democraţia şi libertăţile individuale nu pot să funcţioneze decât în condiţiile în care avem o justiţie independentă. O justiţie care funcţionează pe bază de protocoale secrete, îmi pare rău, nu intră în această categorie. Deci preşedintele trebuie să accepte, dacă vrem să semnăm cu toţii un pact, să discutăm şi acele subiecte care nu sunt pe placul domniei sale. Dar faptul că nu le discutăm, ele nu se rezolvă de la sine”, a precizat Tăriceanu.

Preşedintele Klaus Iohannis şi liderii PNL – Ludovic Orban, USR – Dan Barna, PRO România – Victor Ponta şi PMP – Eugen Tomac au semnat recent Acordul politic naţional pentru consolidarea parcursului european al României.

 

 

Vezi și:

Tatăl adoptiv al Sorinei a recunoscut că a dat bani! Suma impresionantă pe care a plătit-o

Lovitură pentru Carmen Dan! Denunțul secolului la DNA

Nucleara a fost detonată! Procurorul ar fi săltat-o ilegal pe fetița de 8 ani, pe care a târât-o pe jos

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare