sursa foto:  ziuaveche.ro

Camion cu 12 tone de deșeuri, oprit la frontieră: Era încărcat cu deşeuri constând în obiecte de mobilier şi saltele şi provenea de la o societate comercială din Germania

Poliţiştii de frontieră de la Borş II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu 12 tone de deşeuri constând în obiecte de mobilier şi saltele, pentru care şoferul nu a putut prezenta documente necesare importului.

”În data de 28.01.2023, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, au efectuat controlul, la intrarea în ţară, asupra unui mijloc de transport, încărcat cu 12.000 de kilograme deşeuri. Automarfarul, condus de către un cetăţean român, era încărcat cu deşeuri constând în obiecte de mobilier şi saltele în cantitate totală de 12.000 kg şi provenea de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România”, a transmis Poliţia de Frontieră, într-un comunicat de presă de duminică, informează News.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Gărzii Naţionale de Mediu Bihor, stabilind că şoferul nu deţine documente complete necesare importului de deşeuri.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României, deşeurile fiind returnate societăţii expeditoare.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare