canada uniunea europeana CETA

sursa foto:  www.dw.com/

Canada aruncă mingea în terenul Europei

Dezbateri intense pe marginea încheierii acordului de liber schimb între Uniunea Europeană și Canada. Referindu-se la acest subiect, ministrul canadian al comerțului Chrystia Freeland a declarat în această dimineață, la Bruxelles, că mingea este acum în terenul Europei. Totodată, ministrul a arătat, înaintea întrevederii cu președintele Parlamentului European, Martin Schulz, că speră în găsirea unei soluții.

”Mingea este acum în terenul Europei. Noi sperăm că va fi posibil să găsim o soluție”, a spus Freeland la sosirea la sediul din Bruxelles al Parlamentului European, potrivit Agerpres.

Martin Schulz a anunțat pe contul său de Twitter că se va întâlni cu ministrul canadian al comerțului, Chrystia Freeland, sâmbătă la ora locală 07:30 (05:30 GMT), și cu șeful guvernului regiunii belgiene Valonia, Paul Magnette, la 09:00 (07:00 GMT) ”pentru a revitaliza discuțiile despre CETA”. ”Nu ne putem opri pe ultimul kilometru”, a adăugat președintele PE.

Anterior, Schulz declarase pentru postul german de televiziune ARD că Ottawa dorește să ”oprească cronometrul” până când Uniunea Europeană își va fi rezolvat problemele sale interne.

Ministrul canadian al comerțului a confirmat vineri seară eșecul negocierilor purtate cu reprezentanții regiunii valone, ea reproșând Uniunii Europene că ”nu este în acest moment capabilă de un acord internațional nici măcar cu o țară care are valori atât de europene precum Canada”.

După ce România și Bulgaria și-au ridicat obiecțiile cu privire la tratatul CETA, în urma acordului la care au ajuns cu Canada în chestiunea liberalizării regimului de vize, toate guvernele blocului comunitar și-au dat consimțământul pentru încheierea acestui tratat, cu excepția Belgiei, ce are nevoie de acordul tuturor celor cinci entități federale componente.

Nemulțumită de mai multe prevederi ale tratatului, în special de cele referitoare la arbitrajul disputelor comerciale între companii și guverne, regiunea Valonia nu și-a dat încă acest acord.

Citește și:

TUPEU MAXIM! Cine încasează cea mai mare PENSIE din România?

CEAIUL care face minuni în organism – SLĂBEȘTI rapid și are efect anti-îmbătrânire

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare