Cutremur în Poliția Caracal! Decizia care aruncă-n aer situația actuală.
Şeful Poliţiei Caracal, Costel Ghimiş, se va pensiona începând cu data de 1 octombrie, la mai puţin de două luni de când ocupă, prin împuternicire, această funcţie, informează Agerpres.
Potrivit unor surse oficiale, Ghimiş a depus în urmă cu două zile raportul în vederea pensionării şi îşi va continua activitatea de la conducerea Poliţiei Caracal până la finalul lunii septembrie.
Comisarul-şef Costel Ghimiş, conduce Poliţia Caracal începând din data de 5 august. El a fost anterior şef al Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Caracal, iar în 2017, timp de câteva luni, a fost şef al Poliţiei Caracal.
La finalul anului 2017 Ghimiş a încercat să ocupe postul de şef al Poliţiei Caracal prin concurs, însă funcţia a fost obţinută de Nicolae Mirea, care a luat o notă mai mare la interviul structurat pe subiecte profesionale.
Nicolae Mirea a fost înlocuit de la conducerea Poliţiei Caracal la finalul lunii iulie, din cauza modului în care a fost gestionat cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu, iar în luna august s-a pensionat.
După dispariţia Alexandrei Măceşanu, la conducerea Poliţiei Caracal şi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt a urmat un adevărat val de înlocuiri, plecări şi pensionări.
S-au mai pensionat în ultimele două luni Nicolae Mirea, fostul şef al Poliţiei Caracal, şefa Secţiei de Poliţie Rurală Osica (la care este arondată şi comuna Dobrosloveni), Violeta Mirea, şi adjunctul IPJ Olt, Laurenţiu Neţoiu, acesta din urmă fiind împuternicit în funcţie pe 29 iulie.
Cutremur la Poliția Caracal! Decizia care răstoarnă situația actuală
Trending

07 noiSocial
Componenta mașinii care te poate lăsa chiar în mijlocul iernii. Mulți șoferi rămân pe drum din cauza acestei piese

10:30Sport
Ce se întâmplă cu averea lui Mircea Lucescu. Ce spune presa despre încheierea procedurilor succesorale

07 noiSocial
Pensia suplimentară: cum se valorifică vechile contribuții și ce trebuie verificat în decizia de pensionare

14:30Social
Bucureștenii riscă să rămână fără căldură și apă caldă, în mijlocul iernii. Rețeaua de termoficare are probleme

07 noiEconomie
Ce se întâmplă cu impozitele din anul 2027. Anunț oficial după ce s-a vorbit despre taxarea în funcție de valoarea proprietății

07 noiSocial
Diferența dintre indexarea și majorarea pensiilor pe care trebuie să o cunoască orice senior. Ce scenariu este mai avantajos

07 noiSocial
Vin banii de la stat pe data de 20 noiembrie 2026. Cine urmează să primească ajutoarele de la Agenția Națională de Plăți

07 noiSocial
Biblioteca Academiei Române te primește gratis dacă aduci aceste documente. Cine poate beneficia de acces și cărți, fără costuri

08:30Economie
Investiție de 500 de milioane de euro în „casa” Liei Olguța Vasilescu. Craiova primește apă de izvor

07 noiEconomie
Premier Energy, aproape de preluarea Distribuție Energie Oltenia. Consiliul Concurenței anunță aprobarea tranzacției de 700 de milioane de euro
Articole Similare

circa 1 oră în urmăEconomie
România, la târgul de importuri din Shanghai. Premieră istorică pentru țara noastră

15:00Economie
Top telefoane care emit cele mai multe radiații. Pe ce locuri sunt firmele extrem de populare

14:00Economie
BYD a doborât recordul mondial de viteză. Tehnologia care a ajutat compania auto chinezească

13:00Economie
Dezastrul de la Bursa de Valori București s-a văzut și la cele mai mari companii. Acțiunile, închise pe roșu

12:30Economie



