Președintele USR, Cătălin Drulă, a susținut luni în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că la alegerile din anul 2024 că îşi doreşte ca partidul pe care îl conduce să aibă un rezultat cât mai bun, care să le permită să dea atât premierul României cât şi preşedinţia României.
Întrebat care este obiectivul său, în 2024, Cătălin Drulă a spus că doreşte un rezultat cât mai bun la alegeri.
”Obiectivul meu este să avem un rezultat cât mai bun în 2024, care să ne permită să dăm premierul României”, a spus Drulă, afirmând că ”cifrele sunt importante doar ca să faci majoritate şi să poţi învesti un Guvern şi important este să fii prima forţă în acel guvern, ca să poţi să dai premierul”.
”Eu am văzut ce important este să ai premierul. Eu am făcut multe la Ministerul Transporturilor, dar pe unele nu le-am putut face pentru că aveam un premier care, la vremea respectivă, captiv unor voci din jurul lui, era ostil, şi asta m-a limitat în acţiune”, a spus Cătălin Drulă.
El a continuat: ”Până la urmă, premierul şi preşedintele sunt cei mai importanţi în România şi ăsta este obiectivul pentru 2024”.
Întrebat dacă îşi propune ca USR să câştige şi preşedinţia şi alegerile parlamentare, Drulă a răspuns: ”Da, asta îmi doresc. Îmi doresc să intrăm într-un guvern, cu premier şi să avem şi preşedintele”.
Întrebat despre plecările din partid, din ultima perioadă, Cătălin Drulă a afirmat că nu crede că vor mai fi plecări.
”E o energie foarte bună, întotdeauna, într-un partid, avem plecări şi veniri, avem, de exemplu, colegii mi-au spus că, de ieri, după rezultat, avem un uşor val de înscrieri, un salt, pe graficul de înscrieri”, a spus Drulă, arătând că nu are o cifră dar de ordinul a sutelor, o sută, două sute.
”Nu e o chestiune care e în fiecare zi, a fost un efect al anunţului de ieri. Lumea se simte bine în USR, am avut un val de entuziasm, după ce am închis şi această etapă din istoria noastră, până la urmă, rezultatul care a fost ieri, 71% din colegi mi-au dat încrederea lor, 13.000 de voturi”, a spus Drulă, arătând că acum partidul va trece într-o nouă etapă.
”Trebui să trecem în această zonă în care USR să devină un partid vest-european”, a afirmat Drulă, precizân că se comunică într-un mod mult mai organizat. ”Ne aşezăm, pe zona de seriozitate, stabilitate şi devenim o ameninţare şi mai mare pentru regimul securito-socialist PNL-PSD”, a spus liderul USR, ales duminică preşedinte al partidului, în alegerile interne din USR.
Întrebat dacă îşi va asuma un eşec la alegeri, Drulă a spus că ”orice om politic poate da, dărui, să contribuie până la un anumit punct, apoi termină şi e bine să lase locul”.
”Nu cred că voi avea vreodată sminteala să cred că sunt veşnic, e o decizie care se ia într-un context. Dacă simt că nu mai pot să dăruiesc acestei mişcări de modernizare a României, nicio problemă să mă dau la o parte sau să contribui din alt rol. Deocamdată – cu încrederea colegilor, cred că am de dăruit, ţine de mine să îmi duc această misiune cât mai bin”, a spus Drulă.
Întrebat dacă se vede candidat la preşedinţie, Drulă a spus: ” Mi se potriveşte mai bine ca fire zona de executiv real, am fost ministru, ştiu cu ce se mănâncă, am stat la masa Guvernului, aşa aş vedea mai bine, dar am văzut ce importanţă are preşedintele”, a afirmat el, scrie news.ro
Cătălin Drulă 'visează' frumos: Îmi doresc să intrăm într-un guvern, cu premierul și să avem și președintele
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 15:30Economie
Black Friday la Carrefour. Reduceri de până la 50% și o mulțime de produse la 1+1

31-10-2026 15:00Economie
Guvernul Niculescu crește salariile pentru 10 companii locale de utilități publice. Se vor face și angajări la firmele vizate

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



