klaus iohannis

sursa foto:  digi24.ro

CCR a luat decizia- Lovitură primită de Klaus Iohannis

Curtea Constituţională a României a respins, luni, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ de modificare şi completare a Legii administraţiei publice locale 215/2001, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. 

În sesizarea către CCR preşedintele arăta că ”prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul normativ legea criticată contravine unor norme şi principii constituţionale”.

Iohannis afirma că actul normativ a fost adoptat cu nesocotirea prevederilor articolului 61 şi ale articolului 75 din Constituţie, fiind încălcată competenţa primei Camere sesizate – Camera Deputaţilor, care nu a dezbătut textul şi soluţiile adoptate de Senat.

„În forma adoptată, legea dedusă controlului de constituţionalitate nesocoteşte şi principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră, legea fiind, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament”, se arată în sesizare.

Una dintre critici a vizat reglementarea momentului de la care se calculează termenele prevăzute pentru dizolvarea de drept a consiliului local/ judeţean.

Klaus Iohannis menţionează că, potrivit expunerii de motive a legii criticate, în practica judiciară s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti de dizolvare a unor consilii locale, aceste instanţe considerând că termenul de 2 luni prevăzut la articolul 55 alineatul (1) litera a) din Legea 215/2001 curge de la data ultimei şedinţe, în timp ce alte instanţe au respins cererile de dizolvare a unor consilii locale, cu motivarea că acest termen de 2 luni se socoteşte pe luni pline.

„În toate cazurile, instanţele nu au ţinut seama că, potrivit interpretării coroborate a dispoziţiilor legii, consiliile pot lucra de la data constituirii lor şi până la data când legea prevede încheierea mandatului”, atrăgea atenţia şeful statului.

De asemenea, Iohannis preciza că în expunerea de motive a legii criticate s-a mai arătat că „aceleaşi argumente sunt valabile şi pentru prevederile literei b) ale alin. (1) din art. 55, referinţele la intervalul de timp de 3 luni neprevăzând data de început a acestui interval”.

Vezi și:

Liviu Dragnea face o nouă promisiune! Mii de români vor primi mai mulți bani

Detalii noi! A apărut ultima noutate despre tichetele de masă

Vești pentru șoferi! Uniunea Europeană impune o serie de reguli noi

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare