sursa foto:  gov.ro

CCR îi dă dreptate lui Florin Cîțu, dar moțiunea USR PLUS – AUR merge mai departe

Curtea Constituțională a României (CCR) a admis sesizarea Executivului și a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională Guvern – Parlament pe tema moțiunii de cenzură, dar moțiunea USR PLUS – AUR își va continua traseul în Parlament.

Conform surselor citate, votul a fost unanim.

”Parlamentul urmează să dezbată moţiunea depusă şi să îşi exprime poziţia prin vot”, au afirmat judecătorii constituţionali.

Sesizarea Curţii Constituţionale cu un posibil conflict juridic între Parlament şi Guvern generat în urma depunerii moţiunii de cenzură de către USR PLUS şi AUR a fost făcută de premier cu scopul de a amâna dezbaterea şi votarea acestei moţiuni până după Congresul PNL care a avut loc sâmbătă şi la care liberalii l-au ales pe Cîţu în funcţia de preşedinte al partidului.

Guvernul a solicitat Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, născut din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care a fost iniţiată şi depusă moţiunea de cenzură USR PLUS – AUR, respectiv din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care moţiunea de cenzură iniţiată şi depusă contrar Constituţiei a fost comunicată ulterior Guvernului.

În documentul semnat de premier, Ludovic Orban este acuzat că a încălcat prevederile constituţionale pentru că nu a comunicat Guvernului moţiunea în ziua în care a fost depusă şi pentru că ulterior a comunicat o moţiune ”iniţiată şi depusă cu nerespectarea condiţiilor constituţionale privind numărul minim de semnături valide”.

Documentul face referire la „comportamentul neconstituţional şi neloial al Parlamentului prin Preşedintele Camerei Deputaţilor”, informează News.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare